sâmbătă, 20 decembrie 2025

Codreanu, revenire cu banderola

Dupa un tur de campionat in care a evoluat la divizionara C Aerostar, Corneliu Codreanu si-a facut ieri re-debutul la FCM Bacau cu ocazia jocului de pregatire contra Brailei. Codreanu a intrat la pauza, evoluand pe postul de fundas dreapta. Din minutul 71, fotbalistul de 32 de ani a preluat si banderola de capitan al echipei de la Spiridon, care fusese inlocuit cu Carnariu. Prestatia lui Codreanu a fost una in nota obisnuita, el remarcandu-se atat pe faza de aparare, cat si prin incursiunile ofensive. In minutul 59, cel mai in varsta dintre jucatorii de camp ai Bacaului s-a remarcat printr-un sprint in care si-a depasit cu mult adversarul direct, excelenta centrare inapoi nefiind insa finalizata cu gol nici de Mihalachioaie si nici de Botezatu. „Sunt pregatit pentru returul de campionat. Tot ce imi doresc acum este sa fiu sanatos”, a spus Cornel Codreanu. (D.S.)



spot_img