Dacia Mioveni – Stiinta Bacau 0-3 (24, 12, 17)
Stiinta a redevenit Stiinta. Adica echipa care leaga o victorie de alta. Intr-o singura saptamana, studentele au castigat trei meciuri. Dupa succesele de acasa cu Lugojul si Dinamo Bucuresti, a venit si cel de sambata, de pe terenul Daciei Mioveni. Pentru oaspete, partida contra Daciei nu se anunta dificila decat prin prisma conditiilor de joc improprii oferite de sala din Mioveni. Studentele au depasit insa acest handicap, impunandu-se cu scorul de 3-0. Emotii au existat timp de un singur set, primul. Desi a condus in permanenta, Stiinta a castigat actul inaugural la limita, 26-24. Si asta pentru ca bacauancele au pacatuit din nou la capitolul preluare pe serviciul adversarelor. In urmatoarele doua seturi, lucrurile s-au pus insa la punct. Elevele lui Florin Grapa au mers ceas, tinand la distanta formatia gazda. Astfel, dupa un set arhivat la o diferenta de 13 puncte, a venit victoria cu 25-17 pentru definitivul 3-0. Cu trei victorii consecutive, Stiinta urca in clasament si se pregateste de urmatoarele doua confruntari, ambele programate in aceasta saptamana. Miercuri e returul din Cupa, cu Dinamo, din deplasare, iar sambata vine meciul de acasa, cu CSU Targu-Mures, din campionat.
La Mioveni, Stiinta a utilizat urmatoarea formula de echipa: Nitulescu, Chivorchian, Hosu, Herlea, Anghel, Liulenova, Manu (libero). Au mai jucat: Tomic, Truta, Rusu si Iosef.
Dan Sion















