30 aprilie 2024
ActualitateOamenii din spatele gratiilor, „carti vii” pentru cine a dorit sa citeasca

Oamenii din spatele gratiilor, „carti vii” pentru cine a dorit sa citeasca

Câteva detinute din Penitenciarul Bacau, angajati, colaboratori permanenti dar si o fosta detinuta au fost, ieri, „carti vii”, pret de câteva ore, in cadrul unei activitati intitulata „Biblioteca vie”, care s-a derulat in Parcul Cancicov, in foisorul de la lacusor. Locatia a fost aleasa special pentru ca se dorea sa fie atras un numar cât mai mare de persoane interesate sa afle povestile de viata ale celor care au ajuns in spatele gratiilor, dar si a personalului de acolo. Din pacate ploaia a facut ca parcul sa fie pustiu, cel putin pâna la orele prânzului.

Printre cei care au acceptat sa vorbeasca despre viata lor s-a numarat si Rodica, din Bucovina. A fost condamnata la cinci ani de inchisoare pentru luare de mita si abia a ispasit jumatate din pedeapsa. Pentru ca timpul sa treaca mai repede, s-a implicat in multe activitati, insa gândul ii este in permanenta la cei doi copii, pe care i-a lasat acasa. „Am fost intr-o perioada, intr-un sistem in care lucrurile s-au precipitat. N-am luat decizia sa plec la timp din zona respectiva si am ajuns unde sunt acum. Familia ma sustine. Nu m-a parasit, nu m-a tradat si a invatat ceva din experienta mea neplacuta. Am doi copii, care sunt la vârsta când au nevoie de mama lor, stiu unde sunt si ma viziteaza”, ne-a marturisit Rodica. Copiilor le-a spus adevarul si asteapta sa treaca timpul pentru a fi din nou o familie.

 



Adriana, o fosta detinuta, a venit din Iasi ca sa ia parte la acest eveniment. A scapat de gratii, insa nu va uita nicio clipa ce a trait in inchisoare. A fost eliberata la sfârstul anului trecut, unde a stat inchisa aproape trei ani pentru complicitate la inselaciune. Se considera nevinovata si sustine ca va continua sa-si caute dreptatea, chiar si dupa ce a ispasit o pedeapsa, pentru ca zilele de inchisoare nu au fost deloc usoare.

„In ziua in care am fost adusa la penitenciarul din Bacau am facut un soc si am cazut in duba, inconstienta. Atunci am crezut ca mor. A trebuit sa ma adaptez si am cerut sa fiu scoasa la orice fel de activitate, pentru ca altfel timpul trece foarte greu. A fost o experienta dura. Am zis ca am trecut prin iad. Asa am vazut acest loc. Totusi am cautat sa mentin un echilibru in camera si am incercat sa le ajut pe celelalte femei, care nu stiau sa scrie si nu-si puteau rezolva diferite probleme”, povesteste Adriana.

Cele doua fete au sprijinit-o in tot acest timp si au vizitat-o permanent la inchisoare. Totusi eliberarea nu a facut ca toate problemele sa dispara. Din cauza cazierului si a restrictiilor impuse de sentinta judecatoreasca nu-si poate relua activitatea de contabil in totalitate, dar isi câstiga existenta din contabilitate primara pentru firme mici. In ultimii ani, in penitenciare, ajung tot mai multe persoane cu pregatire, care au studii superioare, si care pot oferi ceva in schimb mediului din spatele gratiilor si pot impartasi experienta lor oamenilor de rând, in cadrul unor activitati de genul celei care a avut loc in parc.

„Aceasta activitate presupune prezenta noastra in mijlocul oamenilor. Am venit cu detinuti, colaboratori, fosti detinuti si colegi care sunt carti vii, iar cititorii pot discuta cu noi despre experienta noastra, a tuturor, in ceea ce inseamna lumea penitenciara.

Reticenta din partea cititorului este mare la inceput, dar ulterior descopera ca dincolo de etichete se afla suflete, destine si povesti, unele triste”, a spus comisar Geanina Stefan, director adjunct Educatie si Asistenta Psihosociala la Penitenciarul Bacau. „Biblioteca vie” este la a doua editie si s-a desfasurat in toate penitenciarele din tara.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri