luni, 8 decembrie 2025

Debuteaza FC Incertitudinea / ACF Luceafarul Lotus Baile Felix – Ceahlaul (azi, ora 11.00, stadion „Municipal”;)

O echipa, doua nume, o multime de incertitudini. Astfel se prezinta la start cea de-a doua divizionara B din Bacau. Sefii clubului sustin ca titulatura gruparii pe care o conduc este FC Stiinta, insa site-ul FRF o prezinta drept ACF Luceafarul Lotus Baile Felix. „Eu stiu ca ne numim FC Stiinta”, a declarat si antrenorul Octavian Grigore, care recunoaste ca situatia ambigua ii ingreuneaza misiunea in perspectiva startului de campionat. Cu atat mai mult cu cat nimeni din anturajul echipei nu putea spune ieri dupa-amiaza numarul si numele jucatori legitimati la aceasta formatie hibrid. Bacauanii (?!), care s-au antrenat ieri la pranz sub privirile presedintelui Cristian Ciocoiu si ale consilierilor locali PNL Lucian Ciubotaru si Ilie Barzu, sunt siguri insa de un lucru: azi de la ora 11.00, vor juca impotriva Ceahlaului. Un adversar cu pretentii, care nu-l sperie insa si pe antrenorul gazdelor de azi. „Nu ne temem de nimeni”, a precizat Grigore. Arbitri: Catalin Florescu- Sebastian Stoianof, Adrian Midisan (toti din Constanta).Scris de Dan S.



spot_img