luni, 8 decembrie 2025

Formula BMW Europa / Primul pas gresit pentru Esteban Gutierrez

Dubla premiera pe circuitul Hungaroring, in etapa din Formula BMW Europa care a precedat Marele Premiu de Formula 1 al Ungariei. Daniel Juncadella si-a trecut in palmares primele curse castigate la acest nivel si, totodata, a intrerupt seria de 6 victorii consecutive reusite de Esteban Gutierrez, liderul clasamentului general. Juncadella a plecat din pole-position si s-a impus in ambele manse, in timp ce Gutierrez a abandonat in prima cursa, iar in cea de duminica a terminat pe pozitia secunda, urmat de Wittmann. Sambata, podiumul condus de Juncadella a fost completat de Wittmann si Breysse.
Dintre pilotii romani, doar Doru Sechelariu a dus cursele la bun sfarsit. Sambata, chiar daca bacauanul a plecat din pozitia a 19-a, dupa o serie de depasiri spectaculoase a terminat cursa pe locul 11, loc ce si l-a pastrat si in cursa de duminica, in pofida luptei acerbe ce s-a dat intre cei 29 de concurenti. Mihai Marinescu nu a reusit sa faca nici macar un tur, abandonand de fiecare data imediat dupa start, sambata fiind implicat
intr-o acrosare, duminica provocand chiar el un incident.
Urmatoarea etapa din Formula BMW Europa este programata peste trei saptamani, la Valencia, Spania.Scris de Dan Alexandrescu, comentator Formula 1



spot_img