luni, 8 decembrie 2025

Stadionul Textila asteapta evadarea din statutul de ruina

Candva, stadionul Textila era vedeta timpului liber pentru buhuseni. Pe arena de handbal, prevazuta cu nocturna, evolua echipa feminina, in divizia A, erau organizate competitii internationale de prestigiu. In liga secunda, echipa de fotbal incanta inimile suporterilor si constituia o pepiniera si pentru Dinamo Bacau sau, mai tarziu, pentru Ceahlaul Piatra Neamt. Multe handbaliste buhusene au fost componente ale loturilor nationale, dar n-au lipsit nici fotbalistii buhuseni din unele reprezentative nationale. Ce vremuri… Astazi, din tot sportul buhusean n-a mai ramas decat o echipa de fotbal recent infiintata, care joaca in divizia Onoare, si o incercare de revitalizare a boxului. Pentru cei care n-au mai vazut de mult timp stadionul Textila, nici nu-i sfatuiesc s-o faca, daca au ceva probleme cardiace. Fostul stadion care gazduia meciurile de handbal, pe zgura, este maidan, iar tribuna acestuia, furata suta la suta, a lasat locul unei vegetatii salbatice. Din instalatia de nocturna au mai ramas doar stalpii foarte voluminosi, pe care hotii, desi au inalta calificare in zona, inca nu i-au putut dobori. Probabil ca totul este o problema de timp. Imprejmuirile sunt partial vaduvite de elementele constitutive. Casele de bilete, devastate si ele, au in locul ferestrelor crengi care au rolul de a stopa intrarea. De fapt, ele au devenit niste private publice. Sub tribuna terenului de fotbal – care fiind din fier-beton nu a putut fi furata – se aflau vestiare care, candva, gazduiau competitori ai intrecerilor nationale si internationale. Acum e dezastru. Totul a fost furat a ramas numai scheletul peretilor. Balariile fac peste tot legea, cu exceptia gazonului terenului de fotbal, care a fost tuns. Stadionul Textila apartine S.C. STOFE. Consiliul Local a solicitat Guvernului trecerea acestei baze sportive aflata in criza cronica in domeniul public al localitatii, in contul datoriilor pe care firma amintita le are la bugetul local. In marea sa intelepciune, Guvernul nu a aprobat aceasta solicitare. Se pare ca niste functionari distrati n-au inteles despre ce-i vorba, solicitand, dupa cum ne-a spus primarul Ionel Turcea, sa fie inaintata inca o data documentatia. Pana atunci, firesc, nimeni nu este dispus sa investeasca in reabilitarea acestui stadion, cu exceptia Timpului, care investeste in eforturile de ruinare.Scris de I. Fercu



spot_img