Cand nu au treaba prin colegii sau nu incheie aliante politice, parlamentarii bacauani isi fac timp pentru partide de… sah. La mijlocul acestei saptamani, in Capitala, s-a dat startul „Campionatului de sah al partidelor parlamentare pe echipe”. Cu alte cuvinte, fiecare partid reprezentat in Parlament a venit cu o lista compusa din cate 4 jucatori/partid. Intre sahistii politici s-au numarat si doi parlamentari bacauani, ambii intrand in competitie sub culorile PSD: deputatii Viorel Hrebenciuc (la masa 1) si Gabriel Vlase (la masa 4).
Prima runda, desfasurata marti 19 aprilie, a prilejuit confruntarea dintre echipa PSD si cea a minoritatilor, cu „echipierii” UDMR pe post de varf de lance. Pesedistii s-au prezentat onorabil, obtinand o remiza (2-2) in fata „minoritarilor”. Pe principiul „una calda, alta rece”, deputatii bacauani au obtinut o victorie – prin Viorel Hrebenciuc care i-a dat mat lui Petru Lakatos (UDMR) – respectiv o infrangere, Gabriel Vlase pierzand in fata lui Ovidiu Gant, reprezentantul Forumului Democrat al Germanilor.
Viorel Hrebenciuc a declarat pentru Desteptarea ca intrecerea intre partide reprezinta o premiera si ca aceasta va fi urmata de un campionat de sah intre parlamentari.
„E un campionat de sah intre grupurile parlamentare. Nu stiu daca pana acum s-a mai facut asa ceva. Cat de curand, va fi organizat si un campionat intre parlamentari, in regim open. Sunt obligat sa particip”, a spus Hrebenciuc. Deputatul a relatat ca in tinerete a fost la un pas sa obtina titlul de „Maestru” insa, in 1978, a renuntat la activitatea de performanta pe taramul „sportului mintii”. „Am ajuns pana la statutul de candidat de maestru. In 1978 m-am lasat. Sahul cand te prinde este un microb”, a apreciat el, afirmand ca „Petru Lakatos era considerat cel mai bun jucator de la UDMR”.
Campionatul de sah intre grupurile parlamentare va continua peste 2 saptamani cand in competitie vor intra si jucatorii PDL, partid care a „stat” la prima runda.
Lucian Bogdanel
Foto: iulianceausescu.blogspot.com















