Alegerile judetene din PDL Bacau au atras si politicieni din alte partide. Un numar de 19 primari, in cea mai mare parte a lor din PNL, si-au pus la gat esarfa portocalie, declarandu-si astfel adeziunea simbolica la PDL. Penelistii acuza starea de anormalitate din formatiunea condusa in Bacau de Romeo Stavarache. Edilii spun ca proiectele pe care le deruleaza au fost sustinute de politicienii democrat-liberali, astfel incat apropierea de PDL li se pare fireasca.
17 primari PNL, respectiv 2 din partea PC au participat duminica la Consiliul Judetean de Coordonare (CJC) a PDL, incheiat cu reconfirmarea in functia de presedinte al organizatiei a senatorului Gabriel Berca.
Edilii liberali fac partea din “contingentul” penelist adus in PDL de gruparea Berca – Banu. In cea mai mare parte a lor, primarii PNL afirma ca nu au incredere in Uniunea Social Liberala, formata de PSD si PNL, si ca au fost sprijiniti de PDL in derularea proiectelor comunale.
“Am venit pentru ca am fost invitat”, a declarat Constantin Mihaila, primarul comunei Hemeius. El a adaugat ca ramane un liberal prin convingere, insa se regaseste mai mult in liberalismul din PDL decat in cel din PNL. “Eu sunt liberal si liberalismul
se regaseste si in PDL. De fapt, cine conduce la ora actuala PDL Bacau sunt fostii mei colegi din PNL. Nu am ce sa reprosez PNL-ului, dar conjunctura actuala a facut ca unii dintre noi sa ramanem
pe dinafara”, a explicat edilul. Mihaila a recunoscut ca cele mai importante proiecte derulate de comuna pe care o conduce au fost sprijinite de parlamentarii PDL. “Am gasit intelegere la Gabriel Berca pentru proiectele cele mai importante ale comunei. Fara proiecte nu avem cu ce sa ne prezentam in fata alegatorilor”, a comentat primarul, apreciind ca “daca lucrurile se vor aseza in PNL este posibila o colaborare cu fostii colegi”.
“Sunt oaia neagra a partidului”
Valentin Flenchea (PNL), primarul comunei Garleni, a refuzat sa explice prezenta la alegerile democrat-liberalilor bacauani. Flenchea a declarat ca nu vrea sa-si ridice in cap PNL-ul. “No comment. Nu e treaba nimanui ce am facut, e treaba mea. Nu mai zic nimic, ca nu vreau sa-mi ridic in cap PNL-ul. Si-asa sunt oaia neagra a partidului”, a declarat, ironic, Flenchea, recunoscut pentru pozitiile anti-Stavarache adoptate in ultimii ani.
Printre primarii liberali prezenti la CJC al PDL s-au mai numarat Gheorghe Tilibasa (Glavanesti), Laurentiu Munteanu (Blagesti) sau Costel Baciu (Lipova).
PC, prezent la alegerile PDL
Partidul Conservator a fost reprezentat si el la alegerile din PDL prin doi primari: Cosmin Curelea (Casin), respectiv Gheorghe Balan (Berzunti). Este pentru prima data cand in anturajul PDL ajung primari de alta coloratura politica decat PNL, liberalii fiind rezervorul natural de selectie pentru pedelisti.
“Contingentul” din aprilie 2010
Pe 15 aprilie 2010, la Directia Agricola, Gheorghe Flutur il inscauna pe Berca presedinte interimar al PDL Bacau. La eveniment au asistat 15 primari liberal. Gabriel Berca declara cotidianului Desteptarea ca penelistii nu au fost fortati sa vina dupa el in PDL. “Oamenii acestia nu au fost fortati cu absolut nimic sa se alature demersului meu politic si nici bani nu li s-au promis. De altfel, trecem printr-o situatie financiara dificila. Va asigur, insa, ca nu voi face nicio diferenta intre primarii PD-L mai vechi si cei care au venit acum cu mine”, afirma Berca la acel moment.
Lucian Bogdanel
„Am participat la alegerile din PDL pentru ca in acest mod am vrut sa arat ca-l voi sustine pe Gabriel Berca la alegerile din 2012. Un alt motiv ar fi neintelegerile din USL si ca nu sunt de acord cu candidatura lui Emil Lemnaru la Onesti. Casinul se invecineaza cu Onestiul, iar Lemnaru ne face numai probleme cu vecinatatile. Daca el nu vrea ca eu sa ies din nou primar, eu de ce sa vreau sa iasa el primar? Localitatea mea face alianta cu proiectele ei, nu cu functiile care se tot impart in USL. In plus, domnul Dragos Benea a declarat ca nu are nevoie de votul din rural, pentru ca are toate cele 7 orase din judet de partea lui.” Cosmin Curelea (PC), primar Casin















