marți, 23 decembrie 2025

Se scumpeste painea!

Majorarea pretului grâului va duce, in mod cert, la scumpirea pâinii. Din cauza productiei slabe de cereale si a exportului, vom avea scumpiri in lant: va creste pretul furajelor, apoi al preparatelor din carne si lapte. In final, se vor scumpi cartofii, malaiul si uleiul de floarea soarelui.

Seceta din toamna a micsorat productia de grâu si a determinat o majorare a pretului cu 20-25 la suta, in numai doua saptamâni. Mai mult, se exporta masiv desi recoltarea nu s-a incheiat. In timp ce Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, sustine ca pâinea nu se va scumpi, fermierii avertizeaza ca in septembrie ne vom confrunta cu o criza a grâului. "Am discutat cu Aurel Popescu, presedintele Patronatului din Industria de Morarit si Panificatie (ROMPAN), si m-a asigurat ca pretul pâinii nu va creste in perioada urmatoare, indiferent de fluctuatiile pe care le va avea piata de cereale in perioada de recoltat. Pâna in prezent, s-a recoltat aproximativ 60 la suta din suprafata cultivata. Vom avea un grâu de panificatie de calitate, insa o cantitate mai mica decât cea din 2011, din cauza secetei din toamna. Este posibil ca o buna parte a recoltei sa ia calea exportului din cauza preturilor oferite de importatori", a declarat Daniel Constantin. "Este absolut sigur ca pâinea se va scumpi, afirma Laurentiu Baciu, presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din România (LAPAR). Grâul costa deja la 1,2 lei/kg, iar in port a ajuns la 245 euro/tona. In septembrie, vom incepe sa importam la preturi care nu sunt previzibile. E posibil ca grâul sa ajunga si la 300 de euro pe tona."

Vom avea majorari in lant!

Presedintele LAPAR a participat, ieri, la o intâlnire cu Aurel Popescu, presedintele ROMPAN, si Viorel Marin, presedintele ANAMOB, asociatia morarilor. "Ministrul Agriculturii minte. Nu a vorbit cu nimeni. Stiind ce a declarat, chiar l-am intrebat pe Aurel Popescu. Nu a discutat cu el", a afirmat Laurentiu Baciu. Producatorii il contrazic pe ministrul Daniel Constantin si sustin ca majorarea pretului pâinii nu poate fi evitata. "Pâinea se va scumpi cu siguranta. In conditiile in care pretul grâului a crescut cu aproape 40 la suta in 10-12 zile, este imposibil sa mentii pretul pâinii la acelasi nivel, daca nu-ti da cineva niste bani. In caz contrar, ne apropiem de faliment", arata Alin Giurea, presedintele SC PAMBAC SA Bacau. Din moment ce materia prima s-a scumpit atât de rapid, fabricile nu pot supravietui decât transferând o parte din aceasta crestere in pretul produsului finit. Se preconizeaza ca majorarea se va simti in buzunarul cumparatorilor in maximum o luna. "Mai avem ceva stocuri si nu ar fi corect sa scumpim pâinea imediat. O vom lua incet, pas cu pas, ca sa nu fie un soc pentru populatie", a precizat presedintele Alin Giurea. Mai grav e majorarea pretului cerealelor va determina scumpiri in lant, avertizeaza asociatiile agricole. Se vor scumpi intâi furajele, apoi, preparatele din carne si lapte, iar spre finalul anului, cartofii, malaiul si uleiul de floarea soarelui. In prima etapa, majorarea e estimata la 20 la suta.
Silvia Patrascanu





spot_img