In prezent, sansele de angajare pentru somerii din judetul Bacau sunt la fel de reduse ca si saptamâna trecuta, când au fost disponibile 202 posturi, cu doar 7 mai multe decât sunt acum. Si de aceasta data oferta cea mai generoasa de locuri de munca o au firmele din domeniul industriei de textile si incaltaminte. Potrivit informatiilor furnizate de Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau, in prezent sunt disponibile 45 de posturi de confectioner imbracaminte in Bacau, 15 in Buhusi, 5 in Onesti si 10 in Tirgu Ocna. In acelasi domeniu mai sunt neocupate 10 posturi de muncitor necalificat in Bacau, câte 5 in Buhusi si Onesti si 1 de mecanic in Târgu Ocna. In Bacau mai sunt disponibile 2 locuri de tricoter, 2 de CTC-ist, 15 de confectioner incaltaminte, 5 de pregatitor articole de marochinarie si 1 de croitor. In sfera serviciilor au locuri vacante mai multe firme din Bacau care pun la bataie 2 posturi de bucatari, 2-ospatari,1-receptioner, 3-cofetari, 2-vulcanizatori, 2-spalatori auto,10-operatori vânzari prin telefon (limba italiana avansata),1-coafor, 1-frizer si 1-receptioner pensiune, precum si una din Slanic Moldova la care se gaseste câte un loc de bucatar, gestionar, ospatar, maestru in arta culinara si unul de medic balneofizioterapeut. In constructii, firme din Bacau au libere 2 posturi de instalator sanitar si de gaze, 6-zugrav, 4-faiantar, 3-izolator termic, 3-izolator termosistem, 1-electrician, 5-zidar, 3-dulgher, 3-montator pereti din ghips carton, 1-buldozerist si 1-excavatorist. In alte domenii de activitate oferta consta din 2 locuri de tâmplar universal montator usi, 6-tâmplar universal (1-Onesti si 1-Târgu Ocna), 3-operator calculator, 4-instalator tehnico-sanitare si de gaze, 4-sudor, 4-muncitor necalificat tâmplarie (Târgu Ocna), 2-lacuitor lemne (Târgu Ocna), 2-circularist (Onesti) si câte unul de impiegat miscare, mecanic locomotiva si manevrant vagoane (in Bacau, la Amurco). Toate ofertele sunt valabile pâna in data de 5 iulie 2012.
E. Tintaru














