joi, 25 decembrie 2025

Ministrul Agriculturii fuge de fermieri

LAPAR suna adunarea!

Laurentiu Baciu, presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR), si membrii Comitetului Director s-au intalnit cu Daniel Constantin, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. Asta dupa ce, luni, fermierii fusesera bruscati de agentii de paza al MADR, apoi certati de ministru, care nu dorea sa-i intalneasca, dar i-a gasit in biroul sau. Intalnirea a inceput cu un repros privind declaratiile de presa ale presedintelui LAPAR, care, in replica, i-a amintit de controlul initiat luni, dupa "vizita" agrcultorilor la MADR: "A cerut dosarul firmei mele, Romagria, de la APIA, a declarat ing. Baciu. I-am spus: «Daca dumneavoastra asa ganditi probabil ca, in locul meu, asa ati proceda. Va consumati energia degeaba, la mine nu veti gasi nimic in neregula!»" Totusi, discutiile de miercuri "au decurs normal, ceea ce inseamna ca au mai invatat ceva intre timp, a declarat liderul LAPAR. Din pacate, nu par pregatiti sa ne rezolve problemele. Sunt surprinsi de intrebarile noastre, spun ca nu au auzit despre o problema sau alta, sustin ca au facut notificare la Bruxelles pentru subventie, dar nu stiu care e suma… Acesta e tonul: «Vom face», «Vom drege», «Dumneavoastra sunteti oameni importanti» si altele."

„Cu doua prune, nu facem bani!”

Sistemul de irigatii, asigurarea impotriva calamitatilor, creditele agricole, plata pe suprafata, vanzarea terenurilor catre straini, organismele modificate genetic sunt doar cateva dintre domeniile in care sunbt cerute schimbari sau clarificari. Ministrul Agriculturii le-a promis ca va infiinta o comisie mixta -LAPAR si MADR -, care va merge la Ministerul Finantelor Publice. "Daniel Constantin este ministru si presedinte de partid. Poate, daca vrea, sa-i explice premierului Victor Ponta sa renunte la prostiile cu agricultura ecologica. Noi trebuie sa ne ocupam de treburi serioase. Cu doua prune si doua caise nu facem bani si nu hranim populatia", declara liderul LAPAR. El sustine ca agricultura e un sector economic important si nu trebuie abordat pueril. Spre deosebire de MADR, fermierii s-au miscat repede. LAPAR a convocat urgent toate federatiile si uniunile din tara, mai exact si pe cele ale legumicultorilor, pomicultorilor, crescarilor de animale, pentru a adauga in agenda discutiilor de la MFP si revendicarile lor. Se vor uni in vederea dialogului, iar daca acesta nu va fi posibil, pentru a protesta. Vor fi o voce unica, puternica, pe care ministrul Agriculturii n-o va putea ignora.
Silvia Patrascanu





spot_img