vineri, 26 decembrie 2025

Ultimii bani pentru „tinerii fermieri”

Tinerii care sunt interesati sa infiinteze ferme mai au sansa sa depuna proiecte pana pe 20 iunie la Oficiul Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (OJPDRP) Bacau. Fondurile nerambursabile destinate finantarii proiectelor aferente Masurii 112 sunt de 120.886.096 de euro, acum fiind alocati toti banii disponibili pana la finalul perioadei de finantare, mai exact, pana in 2013. Intrebarea e cati tineri vor reusi sa elaboreze asa de repede un proiect? Mai ales ca au aparut unele modificari. Astfel, solicitantii care preiau mai multe exploatatii agricole de la o persoana (cedent), vor trebui sa preia integral cel putin una dintre exploatatiile agricole, si anume pe cea care reprezinta peste 50 la suta din total. Apoi, solicitantii trebuie sa demonstreze ca dimensiunea fermei va creste cu minimum 4 unitati de la data semnarii contractului. Pentru investitiile care vizeaza fermele zootehnice, tinerii trebuie sa detina in exploatatie constructii adaptate cresterii animalelor si pasarilor. Titularul cererii trebuie sa prezine extrasul din Registrul Exploatatiei emis de Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) din care rezulta efectivul de animale detinut si data primei inscrieri, insotit de formularul de miscare al animalelor eliberat de ANSVSA. (Silvia P.)



spot_img