O batrâna de 83 de ani cu pensie militara de urmas nu a primit nici acum decizia de recalculare. Intr-o scrisoare, sosita zilele acestea, ministrul Apararii o instiinteaza, totusi, ca i-a fost majorata pensia. Dar o anunta ca banii in plus ii va vedea doar din 2012. Desi ministrul nu uita sa precizeze in scrisoare ca "mi-am respectat cuvântul pâna la capat si mi-am dus la bun sfârsit angajamentul".
Unii pensionari, urmasi ai militarilor, vor trebui sa mai astepte mult si bine pâna ce vor beneficia de banii in plus la pensie, promisi de ministrul Apararii. Daca pensionarii militari au primit decizia de recalculare si pensia marita inca din iarna sau la inceputul primaverii, o parte dintre urmasii celor care au lucrat in armata nu au fost instiintati decât ca vor intra in drepturile cuvenite abia in anul care vine. O asemenea veste, deloc placuta, i-a fost transmisa si unei batrâne in vârsta de 83 de ani din Bacau, al carei sot a fost pensionar militar si a decedat cu mai mult timp in urma. "In ianuarie mi-a mai micsorat pensia, dar dupa aceea am auzit ca se va recalcula si imi va da in plus, inclusiv din urma, ne-a spus Maria T. De luni de zile tot sper sa-mi trimita decizia cu pensia recalculata si diferenta de bani. Zilele acestea am primit un plic si am crezut ca, in sfârsit, este vestea cea buna. Dar n-a fost asa." Când batrâna a deschis plicul si a citit scrisoarea semnata de insusi Gabriel Oprea, ministrul Apararii, a fost neplacut surprinsa de vestea data. La inceput ministrul o instiinteaza: "Am onoarea de a va transmite, in numele marii familii a Armatei Române si in numele intregii societati, vestea buna pe care ati asteptat-o", pentru ca apoi sa o anunte: "In urma procesului de revizuire, pensia dumneavoastra a fost majorata si va intra efectiv in plata incepând cu 1 ianuarie 2012. Tot de la aceasta data veti primi retroactiv si drepturile banesti aferente majorarii pensiei pentru fiecare luna a anului 2011". "Sunt batrâna, bolnava, voi mai ajunge, oare, sa ma bucur si eu de banii pe care spun ca mi-i dau in plus?", se intreaba, cu amaraciune, Maria T.
"Acestea sunt ordinele!"
In scrisoare se mai spune ca detalii referitoare la dosarul de pensie si raspunsuri la eventuale intrebari se pot obtine la numarul de telefon 0800 808 880. Am apelat acest numar de la care am fost directionati la serviciul Pensii Militare. Am aflat ca pensia titularei a fost majorata, in urma recalcularii, cu 80 de lei. Am vrut sa stim si de ce plata drepturilor banesti calculate in plus va incepe abia la 1 ianuarie 2012. O voce impersonala ne-a raspuns sec: "Momentan, s-au sistat toate deciziile. Acestea sunt ordinele, mai mult nu am ce sa spun". Pe de alta parte, insa, in scrisoare, ministrul sustine ca le-a aparat si le apara interesele pensionarilor militari cu orice pret. Si continua: "Eforturile mele si ale Armatei au dat roade. In urma revizuirii, peste 90 la suta din totalul pensiilor militare au crescut (…) Cresterea pensiilor este un motiv de mândrie si arata ca mi-am respectat cuvântul pâna la capat si mi-am dus la bun sfârsit angajamentul. Astazi, pot sta cu fruntea sus si ii pot privi in ochi pe cei care au avut incredere in Armata, dar si pe cei care s-au indoit de devotamentul meu." Dupa cum se vede, insa, deocamdata, pentru unii pensionari majorarea este doar pe hârtie.
Ana Lupan














