Trei tineri din Onesti au fost retinuti de politistii de la Investigarea Fraudelor, dupa ce au fost prinsi in flagrant in timp ce se aflau în incinta unei sali de jocuri din municipiul Bacau si incercau sa fenteze aparatele de joc. „Au rupt sigiliile legal aplicate pe aparate si au încercat sa le altereze memoriile pentru a obtine venituri ilicite. S-a intervenit sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Bacau, cu sprijinul de specialitate al Serviciului Roman de Informatii – Directia Judeteana Bacau”, a precizat insp. Narcisa Butnaru, ofiter de presa la Inspectoratul de Politie Judetean Bacau. Cei trei au fost depistati in noaptea de 26 iunie, in jurul orei 3.00. Ei au fost identificati ca fiind Cristian C. (25 de ani), Andrei C. (22 de ani) si Cosmin N. (24 de ani), toti din Onesti. Dupa efectuarea investigatiilor s-a mai stabilit ca tot ei, in perioada mai-iunie 2011, au mai comis o alta fapta: au determinat gestionara unei alte sali de jocuri, tot din municipiul Bacau, sa-si însuseasc? din gestiune diferite sume de bani, în interesul lor, cauzand un prejudiciu de aproximativ 25.000 lei. Pe numele lor s-a întocmit dosar penal în care se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de instigare la delapidare, folosirea într-o sala de jocuri de dispozitive prin a caror utilizare sunt alterate elementele de sansa prin care se modific? rezultatul jocului într-un joc de noroc si rupere de sigilii. Cei trei tineri au fost retinuti pentru 24 de ore pe baza de ordonanta si prezentati Judecatoriei Bacau cu propunere de arestare preventiva. Instanta a decis insa ca ei sa fie cercetati in stare de libertate, dar a dispus masura preventiva a interzicerii de a parasi localitatea. (R. Neagu)














