sâmbătă, 6 decembrie 2025

Primul termen la Curtea de Apel intr-unul din dosarele fraudarii BCR Moinesti

Unul dintre dosarele de fraudare a BCR Moinesti a ajuns la Curtea de Apel, dupa ce inculpatii au contestat sentintele date de prima instanta.

In octombrie anul trecut, Tribunalul Bacau a condamnat-o pe fosta directoare, Manuela Comanescu, la noua ani de inchisoare, pentru sapte infractiuni – acces fara drept la un sistem informatic, prejudicierea unor persoane prin modificarea datelor unui sistem informatic, înselaciune în conventii, delapidare, fals în înscrisuri sub semnatura privata, spalare de bani, asociere în vederea savârsirii de infractiuni.

Alte doua angajate, Iuliana Antochi si Elena Cavalus, au fost condamnate, pentru complicitate la delapidare, la 5 ani, respectiv 3 ani de inchisoare. Administratorul unei firme, Maria Ivanciu, a primit o pedeapsa de 3 ani închisoare. Pentru neglijenta in serviciu, Mirela Matei va trebui sa plateasca o amenda penala de 5.000 lei.

De asemenea, instanta a mentinut sechestrul asupra bunurilor inculpatilor si a impus plata prejudiciilor catre pagubiti – peste 100.000 de euro, 35.000 dolari si 1,1 milioane lei. La primul termen in acest dosar, de la Curtea de Apel, fosta directoare a bancii a cerut amânarea cauzei.

Instanta a stabilit un nou termen pentru 3 februarie.



spot_img