duminică, 21 decembrie 2025

Avocat bacauan retinut de DNA

Un avocat bacauan a fost retinut sub acuzatia de santaj. Alaturi de el, este cercetat si un cunoscut al acestuia, un renumit om de afaceri care detine un restaurant in Brasov. Acesta din urma este acuzat de instigare la santaj. Cei doi au fost prinsi in urma unui flagrant pus la cale de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie. Ei au fost “turnati” de un client. Totul a pornit in urma unui scandal care a izbucnit in localul brasoveanului, luna trecuta, eveniment in care doua persoane s-au agresat fizic. Pentru ca victima urma sa faca plângere penala, agresorul i-a cerut ajutorul avocatului bacauan pentru a aplana conflictul. De aici, intreaga tevatura. Cei doi inculpati, avocatul si omul de afaceri, au pus la cale un plan diabolic, prin care urmau sa câstige o suma importanta de bani. Profitând de situatia creata intre cei doi, suspectii au hotarât sa-l “stoarca” de bani pe agresor. Acesta a fost momentul in care agresorul a devenit peste noapte denuntatorul lor. "Astfel, in scopul de a obtine in mod injust o suma de bani de la denuntator, l-a determinat pe inculpatul Mihaila Neculai, avocat in cadrul Baroului Bacau, sa-i creeze denuntatorului o stare de temere cu privire la acest eveniment si sa-l constrânga sa-i dea suma de 4.000 de euro. In concret, in conditiile in care nu exista nicio intelegere intre Neculai Mihaila si victima, avocatul i-a relatat denuntatorului ca, in urma altercatiei, cealalta persoana a suferit leziuni care i-au provocat desfigurarea si l-a convins sa ii remita suma de 4.000 de euro, amenintându-l ca, in caz contrar, victima va formula plângere penala impotriva sa pentru infractiunea de vatamare corporala grava, fapta pedepsita cu inchisoarea", este precizat intr-un comunicat remis publicitatii de DNA. Avocatul bacauan a fost prins chiar in timp ce incasa 2.000 de euro de la denuntator, respectiv jumatate din suma pretinsa. Din primele cercetari se pare ca administratorul restaurantului a fost complicele avocatului. Cei doi inculpati au fost prezentati instantei cu propunere de arestare preventiva pentru 29 de zile. Asta dupa ce pe numele lor s-a emis o ordonanta de retinere pentru 24 de ore. (Roxana N.)



spot_img