Pentru asistenta bacauana Alexandra Apostu, Mos Craciun a venit in devans. Cu un cadou de zile mari: ecusonul FIFA! La inceputul acestei saptamâni, FIFA a oficializat lista arbitrilor internationali, iar Alexandra Apostu figureaza alaturi de alti trei arbitri-asistenti din România promovati de forul mondial.
„La drept vorbind, cadoul mi l-am facut singura deoarece aceasta promovare pe lista FIFA reprezinta rodul muncii mele de noua ani. Sunt foarte fericita pentru ca Dumnezeu mi-a dat sansa de a ajunge atât de sus in arbitraj”, a marturisit bacauanca in vârsta de 25 de ani.
Ascensiunea Alexandrei a fost cu adevarat fulminanta si s-a datorat super-calificativelor obtinute la meciurile internationale din aceasta toamna. Astfel, dupa confruntarea Norvegia- Olanda, din preliminariile Campionatului Mondial de fotbal feminin, au venit doua jocuri de Liga Campionilor, la unul dintre ele, Linkoping- Liverpool, asistenta bacauana primind o nota foarte mare.
„E drept, astfel de calificative se obtin destul de rar”, a admis Alexandra Apostu. „Ma bucur pentru Alexandra deoarece o cunosc de mica si stiu cât a muncit pentru a ajunge aici. Este doar meritul ei”, a declarat presedintele AJF Bacau, Cristi Sava. Demn de mentionat este faptul ca, pâna la Alexandra Apostu, Bacaul a mai avut un singurul arbitru purtator de ecuson FIFA: Daniel Munteanu.















