sâmbătă, 20 decembrie 2025

Pauza de frig la Piata Centrala

Lucrarile de modernizare s-au impotmolit

Lucrarile de inchidere a Pietei Centrale s-au oprit de cateva zile. Cei care isi petrec zilele la tarabe sunt disperati din cauza frigului pe care il indura. Disparitia din zona a muncitorilor nu este incurajatoare. Conducerea Administratiei Pietelor sustine, insa, ca sistarea lucrarilor este doar temporara si impusa de temperaturile prea scazute.

Comerciantii din Piata Centrala s-au bucurat atunci cand au vazut ca demareaza lucrarile de montare a unor pereti laterali in cea mai mare hala. Cu totii au crezut ca vor scapa in curand de frig si de curent. Numai ca animatia de pe santier s-a stins. De mai multe zile, muncitorii nu si-au mai facut aparitia la lucru. “Eu vin in piata aproape in fiecare zi, fiindca iau lapte proaspat pentru nepotica mea, ne-a declarat Dumitru Chiriac.
Chiar ma bucuram ca a inceput sa inchida piata, fiindca nu ar mai fi goala cand este ger. Eu sunt de moda veche si-mi place sa cumpar din piata, direct de la tarani. Cand vad ca nu-i nimeni la tarabe mi-e ciuda ca trebuie sa dau bani in plus la comercianti. De asta ma bucuram ca se creeaza niste conditii mai bune. Dar vad ca minunea a tinut numai trei zile.” Comerciantii nu stiu ce sa mai creada. Cum nu i-a informat nimeni cat vor dura lucrarile sau care este motivul opririi lor, se intrec in presupuneri. “Cred ca s-au trezit ca nu sunt bani la buget si asteapta sa mai adune”, ne-a declarat unul dintre ei.



Gerul este de vina

Conducerea Administratiei Pietelor are o explicatie pentru intreruperea lucrarilor. Directorul acesteia a declarat ca situatia este doar temporara. “Trebuie turnat beton in aceasta faza a lucrarii, dar temperaturile exterioare nu sunt favorabile, ne-a declarat Vasilica Busuioc, director la Administratia Pietelor. Nu putem risca sa se toarne betonul, sa inghete si sa se sfarame. Trebuie sa tina o greutate mare, nu este de joaca. Nu sunt alte probleme.” Conducerea Administratiei Pietelor da asigurari ca, imediat ce temperaturilor vor urca peste zero grade Celsius, lucrarile vor continua. Pentru inchiderea laterala a pietei se vor monta pereti cu aproximativ 40 de ferestre cu geam termopan, pentru a se evita formarea efectului de sera. Hala care se va forma astfel va avea doua usi in partea de nord si una spre est. Lucrarile vor costa aproximativ 400.000 lei.
Doina Mincu



spot_img