In cadrul unei conferinte de presa organizata ieri in Sala Mare a Prefecturii Bacau, Constantin Scripat a discutat despre planul de masuri prezentat la inceputul acestei saptamâni la Ministerul Administratiei si Internelor, de catre toti prefectii de judete din tara. Este vorba despre acele masuri care trebuie luate pentru a trece cu bine de iarna grea preconizata.
La inceputul saptamânii, prefectii din tara au fost convocati la o prima discutie la Ministerul Administratiei si Internelor, unde s-a facut o informare reciproca si au fost dezbatute o serie de masuri ce trebuie luate la nivelul tuturor judetelor pentru iarna aceasta. “Noi, in sedinta din octombrie a Comisiei pentru Situatii de Urgenta, am stabilit aceste masuri. In acest moment suntem pregatiti sa intervenim la deszapeziri”, a declarat Constantin Scripat, prefect de Bacau. La nivelul judetului Bacau a fost intocmit “Planul Operativ de actiune pentru combaterea inzapezirii, poleiului si ghetii pe drumurile judetene aflate in administrarea Serviciului Public Judetean de Drumuri Bacau, pentru iarna 2010-2011”. Planul a fost deja aprobat prin HCJ nr. 145/20.09.2010. Activitatile se realizeaza prin comandamente judetene, instituite pe plan local. In acest momemt au fost stabilite 5 baze de deszapezire in municipiul Bacau, Onesti, Podu Turcului, Floresti si Odobesti. In acest sens, Prefectura Bacau a aprovizionat punctele cu materiale antiderapant si utilaje de deszapezire. Sunt intr-adevar probleme in unele zone din judet, iar prefectul Scripat recunoaste ca in acestea, deszapezirea nu se va putea face in timp optim. Prioritare sunt insa si cazurile persoanelor grav bolnave. In acest moment sunt inregistrate la nivelul judetului 236 de persoane care necesita dializa, cea mai mare parte in comune. “Am intocmit deja un plan, iar in cazuri de urgenta am stabilit trasee pentru ca bolnavii sa poata fi transportati la spital. Acest lucru va fi posibil si cu ajutorul jandarmilor si al pompierilor, care vor actiona cu utilaje speciale”, a mai precizat Scripat. Pentru a efectua deszapezirile fara mari probleme, unele primarii si-au achizitionat utilaje proprii, iar altele au contractat terte societati. La sediile primariilor au fost intocmite deja servicii de permanenta. Prefectul a declarat ca in urma ninsorii de zilele trecute nu au fost intâmpinate probleme majore pe drumurile din judet, ci doar in acele zone unde traficul este redus. Sunt insa si drumuri pe care se circula in regim de iarna. Pentru prevenirea inzapezirilor au fost stabilite sectoare pe care se vor monta panouri de parazapezi, cu o lungime totala de 3020 de metri. Cele cinci baze de deszapezire au fost dotate cu 23 de utilaje si 350 de tone de sare.
Sinziana Filimon















