Suntem in UE, dar unii bacauani traiesc ca in Evul Mediu
Familia Sion va fi evacuata in urmatoarele zile din grajdul in care locuieste de sase ani. Salariatii Serviciului Public de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (SPAS) din cadrul Primariei Bacau au facut o ancheta sociala, dar, deocamdata, pentru familia Sion nu s-a gasit o solutie.
Familia Sion a primit vestea ca va fi evacuata din grajdul, fosta crescatorie de porci, in care locuieste de sase ani. Asa-zisa locuinta se afla la periferia Bacaului, pe strada Veronica Micle din cartierul Izvoare. Constantin Sion este disperat deoarece, daca va fi dat afara din grajd, va trebui sa locuiasca sub cerul liber impreuna cu sotia si cei trei copii minori. Bacauanul mai are inca trei copii, care au fost preluati de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau. Ieri, executorul judecatoresc, insotit de jandarmi l-au somat sa paraseasca incaperea, fara ferestre si utilitati. “A venit azi executorul, cu politia si jandarmii sa ma scoata din casa. Vor demola acest grajd, care e vechea porcarie, unde se cresteau porci altadata. Au venit de la primarie, au facut ancheta sociala, dar nu s-a mai intamplat nimic. Sunt disperat, mi-am facut bagajele, vom trai sub cerul liber”, ne-a spus Constantin Sion. Sotia, Doina Sion, ne-a povestit ca de la un timp traiesc mai greu. “Nu am mai avut bani. Copiii i-am retras de la scoala. Traim mai greu, de la o vreme”. Vecinii au o parere buna despre familia Sion. Cuminti, nu fac scandaluri, traiesc de pe o zi pe alta, din ce le dau oamenii si din banii castigati in constructii de Constantin Sion. “Nu au facut probleme niciodata. Sunt la locul lor. Mai aduce bani in casa capul familiei”, ne-a spus Daniel Zaharia.
Promisiuni de ajutor
Autoritatile bacauane inca nu au gasit o solutie pentru a-l ajuta. Reprezentantii Primariei Bacau vor face o alta ancheta sociala pentru a stabili ce masuri se impun. “Tinand cont de faptul ca este un caz social, in primul rand datorita copiilor minori pe care ii are in intretinere, salariatii SPAS s-au autosesizat, s-au deplasat la fata locului, unde vor efectua o ancheta sociala. In functie de rezultatele acestei anchete, se vor dispune cele mai bune si eficiente masuri”, ne-a precizat Ionut Tomescu.















