Traiesc din imprumut
Peste 600 de pensionari s-au imprumutat numai in luna mai de la CAR Bacau. Anul trecut, mai mult de jumatate dintre membrii CAR au recurs la imprumut. Multi iau bani pentru hrana zilnica, tratament, interventii chirurgicale sau achitarea creditelor la banci ale copiilor ori nepotilor.
In vreme de criza, tot mai multi pensionari se agata de imprumutul de la casa de ajutor reciproc (CAR) ca de un colac de salvare. Lunar, sute de pensionari recurg la aceasta solutie pentru a-si duce zilele de azi pe maine ori ca sa-si rezolve alte probleme decat traiul zilnic. Se imprumuta pentru ei, dar si pentru copii si nepoti. Ii ajuta pe acestia sa-si plateasca la randul lor creditele la banci sau taxele scolare. Si din ce le mai ramane isi cumpara pentru ei hrana si medicamente. "Nu avem cum sa traim altfel, ne-a spus Elena Neamtu. Am pensie de 500 de lei si daca imi mai ia din ea 15 la suta ma voi descurca si mai greu. Voi apela iar la imprumut. Acum am luat pentru ca sunt bolnava si nu am bani pentru tratament. In fiecare luna trebuie sa-mi iau medicamente." La randul ei, si Ecaterina Pandichi are o pensie mica. Ea trebuie sa-si ajute si cei cinci copii. "Acum imprumutul il iau pentru intretinere, ne-a declarat Ecaterina Pandichi. Cu 500 de lei, cum sa ma descurc? Nu-mi mai ramane nimic din pensie. Daca o sa mai taie din ea, o voi duce si mai prost. Nici nu am la ce sa mai renunt. Nu o sa-mi mai iau de imbracat si de incaltat. Voi iesi din casa doar ca sa duc gunoiul si vin repede inapoi!". "Pana acum, nu am recurs la imprumut, dar la iarna cred ca voi fi nevoit si eu sa fac aceasta, pentru ca voi suferi ca toti ceilalti pensionari", ne-a spus si Dumitru Lepcaliuc.
"La CAR isi gasesc alinarea"
Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Bacau numara peste 12.600 de membri. Dintre acestia, cel putin jumatate recurg macar o data pe an la imprumut. Anul trecut aproximativ 6.500 de pensionari au solicitat si au primit ajutor financiar rambursabil. "A crescut numarul solicitarilor de imprumut. Cei mai multi au cerut si li s-au acordat sume variind intre 1.500 lei si 2.500 lei. Dar sunt si pensionari care iau sume mult mai mici. Vin si pentru 100 de lei. Isi iau o reteta sau de mancare. In general, sunt necajiti si aici, la CAR, isi gasesc alinarea. Multi spun ca vin la CAR sa imprumute, ca la mama acasa", ne-a declarat Mina Cosa, contabilul sef al CARP Bacau. Cu pensii mici, ei trec din imprumut in imprumut. Si, desi veniturile lor sunt extrem de modeste, conducerea CARP Bacau nu are dificultati in recuperarea creditelor. Numarul restantierilor este in prezent de circa 100, nesemnificativ in comparatie cu cel al beneficiarilor de credit.















