Guvernul a dat publicitatii un proiect legislativ prin care preconizeaza modificarea Legii 416/2001, a venitului minim garantat, in care printre altele se precizeaza ca drepturile restante se platesc pana la 31 decembrie 2010 de catre Agentia Judeteana de Prestatii Sociale (AJPS). Potrivit proiectului, fondurile necesare vor fi asigurate exclusiv din bugetul de stat, nu si din bugetele locale, ca acum. Banii nu vor mai fi virati de catre Ministerul Finantelor, ci de catre Ministerul Muncii. Plata ajutorului social va fi asigurata de catre AJPS, prin decizia directorului acesteia, in baza dispozitiei primarului din fiecare localitate. Dispozitia primarului va fi insotita de copia cererii de acordare a ajutorului si a fisei de calcul, precum si de declaratia pe propria raspundere a solicitantului, privind numarul membrilor de familie si veniturile acesteia. Cei care vor declara un numar mai mare de membri de familie si/sau venituri mai mici decat cele reale, risca si inchisoarea, deoarece fapta lor va constitui infractiune care se va pedepsi potrivit Codului Penal. Chiar daca AJPS va avea responsabilitati mari in aplicarea noii legi, conducerea institutiei o considera binevenita. Gheorghe Alexe, directorul coordonator al AJPS Bacau, ne-a declarat: "Se dau cu foarte mare usurinta date false in declaratiile pe propria raspundere si, astfel, beneficiaza de ajutor si unii care nu sunt indreptatiti. Aceasta, si deoarece la ora actuala noi nu primim de la primarii decat niste cifre referitoare la ajutorul social, care nu pot fi verificate. Noi nu avem acum nicio parghie de control. Noua lege ne va da posibilitatea sa verificam fiecare dosar intocmit de primarie, incat vor fi excluse de la acest drept persoanele care il primesc acum nejustificat." La randul lor primarii vor avea obligatia sa intocmeasca un plan de actiune sau de lucrari de interes local la care vor participa beneficiarii de ajutor social, apti de munca. Tot primarii vor trebui sa repartizeze orele de munca, sa tina evidenta lor si sa asigure instructajul privind normele de tehnica a securitatii muncii a tuturor celor care presteaza actiuni sau lucrari de interes local. Planul se va afisa la sediul primariei odata cu lista beneficiarilor de ajutor si a persoanelor care urmeaza sa efectueze actiuni sau lucrari in folosul comunitatii. Plata ajutorului se va face prin mandat postal, in cont curent personal sau in cont de card. Prin stat de plata, cum se face in prezent, se va achita doar celor care nu au domiciliu sau resedinta si nici locuinta. Noile masuri, care ar urma sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2011, vor lua de pe umerii primariilor o mare povara, deoarece putine dintre ele au avut si au fonduri pentru plata ajutorului, astfel ca multe au restante imense la achitarea acestuia. Anul acesta aproape jumatate dintre cele 93 de primarii nu au dat ajutor social nici macar pe o luna din cele cinci. Dintre cele 12.155 familii care au dosar aprobat, doar 5.161 au beneficiat de ajutor.















