duminică, 21 decembrie 2025

„Big brother” in piete

Consilierii locali au aprobat impânzirea pietelor si a oboarelor bacauane cu aparatura de supraveghere. Camerele de luat vederi sunt ultima gaselnita a alesilor locali pentru stârpirea infractionalitatii. Acestia au motivat ca politistii primariei sunt depasiti de situatie. Propunerea de instalare a camerelor de luat vederi in pietele si oboarele din Bacau a trecut aproape nebagata in seama prin sedinta de consiliu local. Alesii au votat indiferenti aceasta investitie. In timp ce in piete conditiile de comert sunt jalnice, primaria va investi in echipamente sofisticate de tip “big brother”. Comerciantii cred ca sunt probleme mai urgente si mai grave care ar trebui rezolvate. “Adevarata urgenta este inchiderea pietei, ne-a declarat Mariana Reutchi, comerciant din Piata Centrala. In spatiul acesta deschis este un curent ingrozitor. Iarna ne ingheata marfa, vara se face efect de sera. Asta ne trebuie, nu camere de luat vederi.” Indignati de masura sunt si comerciantii din sectorul pentru flori. “Este o investitie inutila, ne-a declarat Codrin Sicu. In acest sector este nevoie de aparate de aer conditionat. Ni se ofilesc florile. Avem pierderi mari. Degeaba ne plângem. Nu ne asculta nimeni. Am inteles ca in acte piata ar fi dotata cu instalatie de climatizare.” Cristinel Stângaciu se intreaba daca aceasta investitie nu este platita tot din buzunarele comerciantilor. “Acum vor sa ne puna sa platim taxa pe masa anticipat. Vii nu vii in piata, dai banii.” Maria Ilies este printre comerciantii doborâti de “minunatele” conditii create prin modernizarea pietei. “Anul trecut m-a luat ambulanta. Am lesinat de caldura. Ne mor florile, murim si noi.” Nicuta Pletea crede ca alesii iau decizii fara noima. “Piata este modernizata, se spune, dar nu avem nici apa, nici toalete. Prin acoperisul nou ne ploua in cap. Când e soare ne sufocam ca in sera. Daca ne plângem ni se spune sa plecam acasa. Camere video ne mai lipseau!” Comerciantii sunt convinsi ca noua investitie va fi platita tot de ei prin majorarea chiriilor. “E criza, peste tot scad chiriile, la noi s-au majorat si ni le cer anticipat. Daca vor sa stârpeasca hotii, sa-i puna pe politisti la treaba!” Camerele de supraveghere vor fi instalate in Piata Centrala, Piata Sud, Piata de gros, Oborul Serbanesti si Bazarul Milcov. Mai ramâne de vazut ce intreprinzator va bate palma cu primaria in aceasta afacere.

Doina Mincu


spot_img