vineri, 19 decembrie 2025

Jandarmii asigura ordinea la manifestarile sportive din week-end

Jandarmii de la Inspectoratul Judetean de Jandarmi (IJJ) Bacau au misiuni sportive in acest week-end. Daca vineri, incepand cu ora 17.00, ei vor fi prezenti la desfasurarea meciului de volei masculin in cadrul Diviziei A 2 intre Stiinta Bacau si Delta Tulcea, sambata, incepand cu ora 11.00, jandarmii vor asigura ordinea publica la meciului de handbal feminin in cadrul Ligii Nationale, intre Stiinta Bacau si HCM Buzau. „Misiunile vor continua apoi la ora 13.00 cu prilejul desfasurarii meciului de volei masculin in cadrul Diviziei A 2 intre Stiinta Bacau si Delta Tulcea si duminica, cu ocazia meciului de handbal masculin in cadrul Challenge Cup, intre Stiinta Dedeman Bacau si HC Motor ZNTU-ZAS din Ucraina, unde aproximativ 35 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Bacau asigura masurile de ordine publica in zona imediata si apropiata a Salii Sporturilor”, a explicat maior Sebastian Cretu, ofiter relatii publice IJJ Bacau.

Raspunderi

Conform legii, raspunderea pentru asigurarea masurilor de ordine si siguranta in interiorul arenei sportive revine Clubului Sportiv Stiinta Bacau SA care a incheiat contract de prestari servicii cu Politia Primariei. Pentru organizarea si desfasurarea activitatii de asigurare a ordinii si sigurantei spectatorilor in arena sportiva, Clubul Sportiv Stiinta Bacau SA are obligatii, printre care: sa stabileasca masurile de asigurare a ordinii si sigurantei participantilor in arena sportiva, transpuse in planul de actiune, care este inaintat pentru aprobare unitatii de jandarmi competente teritorial, cu cel putin 3 zile inainte de data desfasurarii jocului sportiv, sa efectueze, prin personalul de ordine si siguranta si, dupa caz, cu fortele de ordine, inainte de efectuarea accesului spectatorilor, un control amanuntit al arenei sportive, pentru descoperirea si indepartarea oricaror obiecte sau materiale interzise, sa interzica, sub orice forma, vanzarea, distribuirea sau consumul bauturilor alcoolice in arena sportiva, sa asigure bariere si imprejmuiri adecvate pentru separarea grupurilor de suporteri si pentru delimitarea terenului de joc, realizate prin constructii rezistente, precum si refacerea acestora in cazul deteriorarii, pana la organizarea competitiei sau a jocului sportiv urmator etc.
Conform prevederilor Legii nr. 4/2008, privind prevenirea si combaterea violentei cu ocazia competitiilor sportive, spectatorilor le este interzis sa introduca in stadion bauturi alcoolice, petarde, fumigene, torte, arme ori alte obiecte ce pot fi folosite la actiuni de tulburare a ordinii publice sau care pot conduce la producerea actelor de violenta. Este interzisa afisarea de inscriptii care incita la ura nationala, rasiala, de clasa ori religioasa, la discriminari de orice fel si la violenta publica.
Restabilirea ordinii publice in interiorul bazei sportive se executa de catre efectivele de jandarmi, atunci cand se constata ca, in urma producerii unor acte de violenta, este pusa in pericol viata sau integritatea corporala a spectatorilor, a sportivilor, a oficialilor, a personalului de ordine si siguranta sau a celorlalti participanti.



Roxana Neagu



spot_img