duminică, 21 decembrie 2025

Judecatorii blocheaza alegerile: Mai votam la prezidentiale?

Pentru prima data in cei 20 de ani de democratie, judecatorii bacauani au decis sa blocheze constituirea Biroului Electoral Judetean si, implict, alegerile prezidentiale. La Tribunalul Bacau s-a efectuat tragerea la sorti a celor 3 judecatori care vor intra, conform legii, in componenta BEJ, dar dintre acestia doar unul
si-a dat acordul de participare.

Conform Legii 303/2004, art.57, in situatia in care judecatorul este delegat, transferat sau detasat catre o alta instanta sau spre un alt loc ce are legatura cu actvitatea judecatoreasca, trebuie sa-si dea acordul scris. Fara acest acord, nu este obligat sa participe la acea actiune. Legea electorala, prevede pe de alta parte obligativitatea organizarii tragerii la sorti a 3 judecatori, de catre presedintele Tribunalului, pentru constituirea BEJ, dar fara a se tine cont de acel acord.

aMi-am dat acceptul in ideea ca oricum trebuie sa plece magistrati acolo. Prin neparticiparea celor 3 judecatori nu se poate constitui BEJ. N-avem birou electoral, nu putem trece la treaba. Vom face tot ce vor face si colegii nostri magistrati din tara.”
Judecator Maria Oboroceanu



Marian Muhulet, purtatorul de cuvant al BEC, afirma ca judecatorii nu pot sa refuze aceasta sarcina: „E o conditie imperativa sa faca parte din BEJ. Exista si o hotarare a Curtii Constitutionale in care se afirma ca nu este necesar acordul magistratilor. Urmeaza sa se pronunte si CSM.” In cazul care pozitia CSM e diferita de cea a BEC si a Curtii Constitutionale, „prevaleaza legea in vigoare, 370/2004, si se poate merge pana la darea in judecata a magistratilor.”

7 octombrie a fost ultima zi in care puteau fi stabiliti, prin tragere la sorti, cei trei judecatori care intra, conform legii, in componenta Biroului Electoral Judetean (BEJ). Tot pe 7 octombrie, Prefectura Bacau avea obligatia sa transmita Autoritatii Electorale Permanente (AEP) si Biroului Electoral Central (BEC) componenta acestui birou. Numai ca surpriza a aparut, in premiera, la tragerea la sorti de la Tribunalul Bacau, unde doi din cei trei judecatori au refuzat sa-si dea acordul de participare la alegerile prezidentiale. aFac mentiunea ca eu, ca presedinta a Tribunalului Bacau, mi-am facut datoria de a face aceasta tragere la sorti, asa cum prevede legea electorala. Au iesit Maria Oboroceanu, judecator la Sectia Comercial, Maria Dogaru, judecator la Sectia Civil, si Margareta Maghiaru, judecator la Sectia Penal. Ultimii doi nu si-au dat acordul de participare. Eu nu am parghia legala de a-i obliga. Este de competenta Consiliului Superior al Magistraturii sa se pronunte in acest caz”, a spus judecator Maria Munteanu, presedinta Tribunalului Bacau.

Fara BEJ, nu se pot organiza alegerile

Judecatorii spun ca in acest moment exista un oarecare conflict legal, prin faptul ca actele normative in vigoare nu sunt corelate. Mai mult, in ultima Adunare Generala, judecatorii au decis ca sunt de acord sa suspende protestul doar pe activitatea de judecata si prezenta lor la Oficiul Registrului Comertului, dar nu si in ceea ce priveste participarea la alegerile din noiembrie. „Este o premiera tot ce se intampla. Este posibil ca cei doi judecatori sa se responsabilizeze, sa-si dea seama de importanta alegerilor, sa-si dea acordul final si sa participe, dar la fel de posibil este sa nu participe la constituirea BEJ”, a mai spus judecatorul Munteanu. Singurul judecator care si-a dat acordul scris este Maria Oboroceanu, de la Sectia Comercial si Contencios Administrativ a Tribunalului Bacau. Se asteapta insa reactia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), singurul care se poate sesiza in acest conflict, dar si a judecatorilor din alte judete, asta daca intre timp nu apar reglementari noi de ultim moment. Neparticiparea la constituirea BEJ inseamna de fapt blocarea alegerilor.

Lista cu cei 3 judectori va ajunge la Bucuresti

Subprefectul Tudorita Lungu, care raspunde de organizarea alegerilor in judetul Bacau, a declarat ca va transmite Bucurestiului numele celor trei judecatori trasi la sorti, chiar daca acestia nu si-au dat acordul de a fi membri in BEJ. „Pot sa-mi exprim increderea ca cei doi judecatori se vor gandi foarte bine inainte de a lua o hotarare atat de drastica pentru ca Institutia Prefectului si Guvernul Romaniei au nevoie de specialisti care sa urmareasca desfasurarea scrutinului electoral in bune conditii, cu respectarea legi si cine ar putea-o face mai bine decat judecatorii?”.
[ad#stire] Lungu a mai precizat ca prezenta judecatorilor in BEJa „e foarte importanta deoarece acestia asigura instruirea presedintilor sectiilor de votare, alaturi de reprezentantii AEP, ai Directiei Statistice si ai Prefecturii.” Constantin Chiriac, reprezentantul AEP in judetul Bacau, arata ca, potrivit Legii 370/2004, presedintele tribunalului trebuie sa procedeze „la desemnarea judecatorilor care fac parte din BEJ prin tragere la sorti” si ca „judecatorii investiti cu calitatea de membri ai BEJ au obligatia de a indeplini toate atributiile ce le revin in aceasta calitate.” In caz contrar, „judecatorii vor suporta rigorile legii.”

Roxana Neagu
Silvia Patrascanu



spot_img