Consilierii locali au aprobat, ieri, documentatia tehnico-economica pentru reabilitatea retelelor termice secundare din municipiul Bacau. Conductele prin care e distribuit agentul termic pentru caldura si apa calda, in Bacau, au patru decenii, sunt mancate de rugina si sunt cauza unor pierderi mari. In plus, avariile sunt greu de localizat, remedierea dureaza mult, nu exista sistem de recirculare, iar canalele termice sunt inundate cu apa rece. Reducerea costurilor nu se poate obtine altfel decat prin reabilitarea totala a sistemului. Studiul de fezabilitate prevede ca, la 56 de puncte temice, retelele sa fie inlocuite cu conducte preizolate dotate cu sistem de detectare a avariilor. La alte 2 puncte termice si 3 centrale, se renunta la retelele secundare, distributia caldurii realizandu-se prin extinderea retelei primare si introducerea unor module automaizate, care sa deserveasca 2-4 scari de bloc fiecare. Valoarea investitiei se ridica la 45.982.093 euro. Cu tot cu TVA, reabiltarea retelelor secundare va costa 57.719.910 euro. Investitia nu va fi rentabila daca e suportata in intregime de CL Bacau, recunoaste primarul Romeo Stavarache, in expunerea de motive.
[ad#stire] Realizarea acesteia e posibila numai daca Bacaul va obtine 22.100.000 euro din fonduri europene sau guvernamentale. Alesii au aprobat indicatorii tehnico-economici, dar nu au nicio certitudine ca va fi obtinut un grant pentru reabilitarea retelei termice. Singur e doar faptul ca obiectivul e prins in master plan-ul privind investitiile prioritare pentru Bacau, aprobat de CL in februarie 2009.
Silvia Patrascanu















