miercuri, 24 decembrie 2025

Bacauani sclavi in Spania

Anul trecut, in luna septembrie, in comuna Gioseni s-a dus vestea ca se cauta persoane pentru cules ardei in Spania, munca fiind bine retribuita. aNici nu mi-am pus problema unei escrocherii, povesteste Constantin C., una dintre victime. Persoana care ne-a promis verzi si uscate era din alta comuna, insa am semnat un contract care a fost parafat cu stampila primariei din Gioseni. Asta ne-a dat incredere”.a Cei 12 sateni si-au luat ramas bun de la familii, s-au urcat intr-un autobuz si au plecat spre Spania. Cand au ajuns acolo, insa, au gasit cu totul altceva decat le promisese angajatorul. aAm fost cazati in niste grajduri. Mancare ni se aducea de la cantina saracilor. Am mancat orez cu paine pentru toata viata. Trei saptamani n-am avut de lucru. Apoi am fost doua zile la cules de struguri, dupa care am ajuns si pe un ogor cu ardei. Aveam o norma mult prea mare si nu puteam sa o indeplinim. Pentru cat am muncit ni s-a platit mizerabil. La fiecare sfarsit de saptamana primeam 10-15 euro, care nu ne ajungeau nici de mancare”, mai spune Constantin C.

Escrocul a fost dat in judecata

Bacauanii i-au cerut cont angajatorului, insa acesta i-a luat tot el la rost. Oamenii ar fi vrut sa se intoarca in tara, insa nu aveau bani de transport. aEu am vorbit cu sotia mea si ea s-a implicat in toata aceasta problema”, recunoaste Constantin C. Apriga femeie a spus ca a sunat pana si la consulatul roman din Spania sa-si aduca barbatul acasa. aAm imprumutat bani si i-am trimis in Spania. In ce il priveste pe escroc, nu i-a dat buletinul barbatului meu, pana cand nu l-am amenintat cu Interpolul. Dupa ce a venit sotul acasa si m-am linistit, nu am lasat treaba balta. L-am reclamat pe escroc la politie, sa fie pedepsit. Acum ne judecam cu el. Avem pretentia la suma de 2000 euro, cat ii datoreaza sotului meu, conform contractului incheiat la primarie”, ne-a declarat Maria C.



A autentificat semnatura, nu declaratia!

[ad#stire] Anton Jitaru, primarul comunei Gioseni, sustine ca primaria nu e implicata in traficul de persoane. „Ei au venit cu omul acela la primarie, nu noi l-am gasit sau l-am adus, declara edilul. Secretarul a pus stampila, asta se intampla in vara trecuta. Oamenii nu stiu sa scrie si au vrut sa capete un pic de curaj.” Totusi, ce cauta stampila Primariei Gioseni pe un document care nu a fost emis de institutie sau avizat de institutie? Adrian Hodea, secretarul comunei, sustine ca e perfect legal. „Oamenii au venit la primarie si au cerut sa punem stampila pe declaratia lui Ivanciu, afirma Hodea. Art. 292 din legea cu privire la autentificare semnaturilor de pe inscrisuri prevede ca primaria poate autentifica semnaturile de pe declaratiile pe proprie raspundere. Pentru ca asta e, oa declaratie pe proprie raspundere ca le va da nu stiu ce suma. Noi l-am legitimat si am autentificat ca semnatura ii apartine, aplicand stampila.”

Silvia Patrascanu



spot_img