vineri, 26 decembrie 2025

Hala de lactate ramane pustie inca o saptamana: Laptele si casul se vand pe strazi

Hala de lactate din Piata Centrala va mai sta inchisa cel putin doua saptamani. Veterinarii au pus lacatul pe usa din cauza ca lipsesc vitrinele frigorifice si chiar… autorizatia sanitara. In acest timp, laptele, smantana si casul se vand pe scarile pietelor si pe trotuare.

Bacauanii obisnuiti sa se aprovizioneze cu lactate direct de la producatorii din Piata Centrala mai au de asteptat. Hala nu se va deschide mai devreme de inceputul saptamanii viitoare. Dupa ce in zilele caniculare, veterinarii au restrictionat comertul la 3 ore in cursul diminetii, saptamana trecuta l-au interzis. Motivul: lipsa autorizatiei sanitare de functionare. „Pietele agroalimentare trebuie autorizate sanitar-veterinar, iar ca si conditii, trebuie sa detina spatii si mijloace adecvate pentru pastrarea produselor alimentare”, ne-a declarat Alin Iordanescu, directorul Directiei Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DVSA). Noua hala functioneaza ilegal din toamna lui 2008. DVSA sustine ca investitiile care s-au realizat in acest spatiu nu asigura conditiile impuse de normele sanitar-veterinare pentru comercializarea produselor lactate. Instalatia de climatizare din hala de lactate nu are puterea necesara pentru a asigura conditiile unui comert sigur pentru consumatori. Sistemul de ventilatie si-a aratat deficientele si in iarna, cand pe pereti a aparut mucegaiul.

Scosi pe strada, fara vina



Medicii de la DVSA sustin ca nu au avizat proiectul de modernizare a pietei. De cealalta parte, Constantin Curcudel, directorul Administratiei Pietelor, ne-a declarat ca legislatia nu prevede acest aviz. Ionut Tomescu, purtator de cuvant al Primariei Bacau, a explicat ca „abia pentru autorizare trebuie sa il solicitam. Se fac acum demersurile pentru obtinerea autorizatiei sanitar-veterinare”. Directorul Curcudel ne-a declarat ca a avut „promisiunea ferma a furnizorului ca marti (4 august, n.r.) va livra vitrinele frigorifice. Firma a crezut insa ca poate sa ne aduca niste vitrine asa, provizoriu, pana le aduce pe cele din contract. Nu am acceptat”. Contractul a fost semnat pe 14 iulie.

La colt de strada, pe trotuar

[ad#stire] In timp ce hala modernizata este pustie, producatorii de prin satele bacauane fac ce pot pentru a scapa de marfa perisabila. Comerciantii de lactate pot fi vazuti, in fiecare dimineata, pe langa piete. Tin produsele in genti si vand cu fereala. „Stau cu grija in spinare sa nu ma prinda gardienii, ne-a declarat tanti Aurica, din Saucesti. Ma dor picioarele de mor. Nu as fi stat si eu, ca omul civilizat la taraba, pe un scaunel? Dar nu, ne-au scos afara. Parca este vina noastra ca nu au pus ei vitrine frigorifice in hala de lactate. Nu putem vinde in nicio piata. Isi bat joc de noi, oameni amarati care traim pe pe urma muncii cinstite”.

Doina Mincu



spot_img