vineri, 26 decembrie 2025

Scoala Marginea a ajuns o ruina… epidemica

an urma cu opt ani, Scoala cu clasele I-IV, anvatamant simultan, din catunul Marginea, Buhusi, s-a desfiintat, elevii de aici fiind repartizati la o scoala din oras. Acum, 21 de elevi din anvatamantul primar fac naveta, patru kilometri, an oras. Cladirea scolii fusese pana atunci foarte bine antretinuta. Au fost cautate solutii pentru ca imobilul sa fie conservat. Din pacate, avand an vedere faptul ca aceasta cladire se afla an patrimoniul Ministerului Educatiei, administratia locala nu a putut de curs cererilor unor agenti economici care doreau sa cumpere sau sa concesioneze imobilul. Totusi, pentru a asigura securitatea imobilului, autoritatile locale au permis unor cetateni sa locuiasca acolo. Neglijenta acestora a fost cauza unui incendiu devastator. Cand au ajuns pompierii, flacarile mistuisera o mare parte din acoperis. A intrat apoi an actiune ainitiativa” unor locuitori ai catunului. Urmarile sunt jalnice: cele doua foste sali de clasa, cancelaria, holul, magazia pentru material didactic – adica tot spatiul fostei scoli, inclusiv acoperisul, reprezinta o ruina. Acum s-a trecut la furtul caramizii din peretii imobilului. Este un adevarat act de curaj sa intri an… fosta cladire. Din cand an cand, cad tigle, cedeaza un caprior, cad scanduri din taban. A fost furat totul: usi, ferestre, dusumea, sobe din teracota, instalatie electrica. Cladirea a fost transformata an WC public. si la ora la care am realizat documentarea, mai multi cheflii ai zonei asi faceau mendrele an zona. Gardul nu mai exista de mult timp.
Locuitorii catunului reclama an fel si chip. aAici era o oaza de frumusete: de la florile din curte, pana la aspectul claselor”, zice Gheorghe Trifescu, localnic. De ce n-am reusit s-o pastram?” Elena Zaharia, administrator al unui bar din apropiere, antreaba: aAm vrut sa cumpar cladirea. De ce nu mi-au dat-o?” Se-aduna mai multa lume din cele saizeci de case ale catunului. Toti acuza. antreb: aCine a transformat scoala asta an ruina? Nu cumva chiar unii dintre dumneavoastra?” Urmeaza taceri semnificative, zambete. Un altul antreaba: aDe ce nu a fost asigurata paza cladirii?” Primarul Ionel Turcea spune: aAr fi trebuit sa platim pentru paza, lunar, cel putin 30 de milioane de lei vechi, fara justificare. Nu era posibil asa ceva”. Cetatenii catunului reclama faptul ca ruina nu este doar… inestetica.
[ad#stire] Ea reprezinta, prin noul ei statut de WC public, si o bomba epidemica. an plus, daca intra acolo copii nesupravegheati, oricand poate avea loc un accident grav. antreb: aCine a transformat-o an bomba epidemica?”. Taceri… Primarul Ionel Turcea ne-a spus ca vor fi reluate demersurile pentru ca I.S.J. Bacau sa aprobe demolarea a ceea ce a mai ramas din cladire: aDe reconstructie nu mai poate fi vorba. Nici nu avem pentru ce reconstrui. Cei 34 de elevi de aici, din anvatamantul primar si gimnazial, anvata an oras, an conditii foarte bune. Li se asigura transportul”.

Ion Fercu





spot_img