Omenirea marchează evenimentele importante cu borne. La locul unei bătălii se ridică un monument; acolo unde s-a născut un scriitor, se pune o placă de marmură, se bate o plachetă la depășirea unui obstacol în calea științei, se aprind lumânările pe un tort la împlinirea unui număr de ani… Când un ziar împlinește o vârstă rotundă, se scrie un articol.
Deșteptarea a ajuns, astăzi, 8500 de ediții și, în câteva săptămâni, împlinește 30 de ani. E mult, e puțin? Totdeauna ne întrebăm dacă nu cumva puteam face mai mult, dacă nu puteam sări o altă ștachetă, ridicată mai sus, dacă nu cumva puteam aduce mai multe. Să nu uităm, însă, atunci când facem bilanțuri, că așa cum am fi putut să facem mai multe, la fel de bine, am fi putut să facem mai puține.
Dacă ne străduiam mai puțin, dacă lăsăm pe altădată o treaba, dacă amânăm la nesfârșit o idee, un subiect, poate eram mai odihniți, dar nu eram aici. Când facem bilanțuri e bine să vedem și aceste lucruri. Nu e chiar așa ușor să ajungi la 8500 de ediții.
Unii, mulți, care au plecat odată cu Deșteptarea s-au pierdut pe drum. Alții, care au plecat mai târziu, mai tineri, s-au pierdut și ei. Așa e viața. Cu bune și cu rele. Se spune că un drum, oricât de lung ar fi, începe cu primul pas. Deșteptarea e la pasul 8.500. Că să ajungă la pasul 10.000, trebuie să ajungă, întâi, la pasul 8.501. Și apoi la 8.502. Și așa mai departe. Nu e greu. Dar nici ușor. E viață. Viață trăită, viață reflectată in paginile ziarului.
Dar nu noi facem bilanțul. Noi avem altă menire. Într-o lume tot mai zbuciumată, care caută nu adevărul, cât confortul ideologic, a reflecta realitatea devine tot mai greu. Pentru că realitatea nu mai există ca oglindă a ceea ce există, ci ca proiecție a ceea ce își imaginează societatea că există. Adevărată provocare este să-l scoți pe cititor din bula sa confortabilă și să-l izbești cu o halcă de realitate peste față și să-i arăți că lumea nu e cea pe care și-o imaginează. Se poate face asta? Vă spunem la numărul 10.001.
