28 martie 2024
Educație43 de ani de învăţământ tehnic la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

Două conferințe și o lansare de proiect la ceas aniversar

43 de ani de învăţământ tehnic la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

Sub emblema celor 43 de ani de învățământ tehnic superior la Bacău, timp de trei zile în Facultatea de Inginerie din cadrul Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău s-au desfăşurat lucrările a două conferinţe internaţionale: OPROTEH, ediţia a XIV-a şi CISA, ediţia a XI-a. Programul a reunit un număr de 140 de lucrări, din care 43 din străinătate şi 97 din ţară: Franţa, Canada, Grecia, Spania, Republica Cehă, Polonia, Chile, Coasta de Fildeş, Ungaria, Algeria, Turcia, Bulgaria, Republica Moldova, precum și din București, Iași, Timişoara, Braşov, Craiova şi Bacău.

„Vrem să mulţumim autorităţilor locale (Instituţia Prefectului Judeţului Bacău, Consiliul Judeţean Bacău, Primăria Municipiului Bacău), partenerilor, colaboratorilor, reprezentanţilor din mediul socio-economic, sponsorilor, participanţilor, studenţilor şi colegilor care s-au implicat şi au contribuit la realizarea acestor evenimente de prestigiu. De asemenea, facultatea noastră a găzduit Consorţiul de Inginerie Economică din România care a dezbătut cele mai actuale probleme din domeniul Inginerie şi management. Au fost analizate toate programele de studii de Inginerie economică existente în ţară, comparativ cu cele europene. Şedinţa consorţiului s-a finalizat cu elaborarea unui punct de vedere prin care s-a propus armonizarea denumirii între domeniul de studii, programele de studii şi competenţele specifice”, a precizat prof.univ.dr.ing. Valentin Zichil, Decanul Facultăţii de Inginerie.

În acelaşi timp, a avut loc şi lansarea proiectului „Parteneriat pentru stagii de practică – Primul pas pentru o carieră în industria alimentară”, coordonat de conf. univ. dr. ing. Lăcrămioara Rusu, care are ca obiectiv dezvoltarea competențelor profesionale și transversale pentru 70 de studenți din învățământul superior înscriși în cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău prin: organizarea de stagii de practică; valorificarea parteneriatelor dintre mediul educațional și angajatori; acces la servicii de consiliere și orientare profesională, în vederea creșterii șanselor de angajare în specializările studiate.



Studenţii au participat la două evenimente științifice naționale. La Concursul național studențesc „Moise Țuțurea”, pe tematică specifică domeniului de studii „Inginerie și management” au fost premiaţi următorii studenţi: •Premiul I – Elena Cristina Udvescu (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu), Monica Rău (Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca), Mădălina Gălan, Andreia Dicov (Universitatea Transilvania din Brașov); •Premiul II – Alexandru Patrolea (Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău), Maria Catana, Maria Călin, Ștefan-Lucian Clisu, Lucian Oancea, Gabriel Vârgă (Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași); •Premiul III – Cosmin Irimia, Denisa Rotaru (Universitatea Transilvania din Brașov) și Ioana Alexandra Cosma (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu).

La Sesiunea națională de comunicări științifice studențești cele 9 secţiuni au decernat premii următorilor studenţi: Ingineria și protecția mediului în industrie: Premiul I- Claudia Sfîrlea; Premiul II- Andrei Zaharia; Premiul III – Loredana Mireanu ; Echipamente pentru procese industriale: Premiul I- Dumitru-Corin Apetrei ; Premiul II – Andrei Doboș; Inginerie economică în domeniul mecanic: Premiul I – Patrolea Alexandru; Eseu motivațional – Profesia viitorului: Premiul I – Munteanu Raluca; Premiul II – Lungu Elena; Premiul III- Lupu Vlad-Gabriel; Mențiune – Irimia Marius Adrian; Mecatronică: Premiul I – Bogdan Niță; Premiul II- Gabriel Iancu; Tehnologia construcțiilor de mașini: Premiul I – Dana Necula;Premiul II – Gabriela Bunghez; Energetică industrială: Premiul I – Laurențiu Măgureanu; Premiul II -Mihai Leuștean; Premiul III- Dragoș-Ionuț Dorofte; Premiul III – Andrei-Florin Iștoc; Tehnologia informației: Premiul I – Petru-Iulian Grigore; Premiul II – Bogdan Constantin Sghera; Premiul III – Genes-Paul Dioșteanu; Ingineria produselor alimentare: Secțiunea prezentare orală: Premiul I – Rusnac Virginia; Premiul II – Pascal Nicolae, Grecu Cristian; Premiul III – Sansu Ema-Ancuța, Rău Diana Nicoleta, Amihulesei Adelina-Bianca, Gosav Alexandra-Elena, Perju Daniela;Secțiunea Poster: Premiul I – Lupu Mariana; Premiul II – Cozma Elena-Cosmina; Premiul III – Nedelcu Gabriela-Alexandra, Buhnă Cătălina, Racariu Costinela-Maria.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri