16 aprilie 2024
Actualitate30 de inceputuri la Gradinita AGRICOLA

30 de inceputuri la Gradinita AGRICOLA

Sarbatoare mare, joi, la Gradinita Agricola. Emotie, bucurie, joc, revederi, amintiri, lacrimi, intâlniri. Si multa culoare. Prima unitate prescolara din tara care a beneficiat de statutul de „scoala asociata UNESCO” a implinit 30 de ani.

In urma cu 30 de ani, prin Decretul de stat, pe 1 septembrie 1984 se infiinteaza Gradinita de Copii cu program saptamânal pe lânga Intreprinderea Avicola Bacau, cu o capacitate de 110 locuri. Inginerul Petru Placinta, directorul de atunci al prestigioasei unitati economice, a decis construirea acestei gradinite, necesara pentru mentinerea performantelor economice ale intreprinderii, deoarece copiii salariatilor aveau astfel sansa de a beneficia de un invatamânt de cea mai buna calitate.

Cladirea gradinitei, construita pe doua niveluri, are o arhitectura moderna fiind ridicata in baza unui proiect original, unicat in tara. Abnegatia colectivului didactic condus, la acea vreme, de profesor Elena Placinta avea sa inscrie gradinita, in scurt timp, in topul celor mai reprezentative unitati din judetul Bacau si din tara, loc pe care il ocupa si acum.



Povestea de demult continua …

Astazi, ca si acum 30 de ani, copiii angajatilor companiei, devenita Agricola International SA Bacau, au conditii excelente de educatie si ingrijire, dar unitatea este deschisa tuturor copiilor din comunitate. Aici sunt promovate valorile si principiile educatiei pentru schimbare, in vederea formarii autonome si creative a personalitatii copilului prescolar, prin implicarea intregii comunitati in actul educational. Gradinita dispune de cinci sali de clasa, doua laboratoare, doua sali de sport, o sala de masa, un cabinet metodic si medical, un teren de sport si spatiu de joaca cu dotarea necesara.

Curcubeul aniversarii

Cele trei decenii de activitate au fost sarbatorite cu mare fast. A fost o zi multicolora, o zi de poveste, in care spectacolul sustinut de copiii gradinitei a emotionat pâna la lacrimi pe toti cei prezenti – parinti, profesori, fosti prescolari (acum elevi la cele mai bune scoli din oras si chiar studenti in diferite universitati din tara, dar si din Anglia, Spania, Danemarca sau Italia), directori de scoli, inspectori scolari, foste si actuale cadre didactice.

Cu totii au intrat in lumea inocentei, la indemnul prichindeilor care i-a invitat sa copilareasca impreuna cu ei in tarâmul magic si plin de culoare al unitatii. A fost un periplu in timp si spatiu, un curcubeu aniversar, care a colorat toti cei 30 de ani de Gradinita Agricola, leagan al copilariei.

gradinita agricola (3)

„Revad acum locul unde «am copilarit» timp de 13 ani, inainte de pensionare. Gradinita Agricola a fost, este si va fi pentru mine o a doua familie, al doilea suflet al meu. Ma bucur ca cei care au continuat aici activitatea, alaturi de copiii minunati, au reusit sa pastreze tineretea acestui loc, renumele si cinstea, câstigate cu daruire profesionala si bucurie, recunostinta si respect. Sunt 30 de ani … nu sunt putini. Sunt mândra ca si eu am putut ridica aceasta gradinita pe cel mai inalt podium, acolo unde ii este locul.”
prof. Elena Placinta, fondator si director Gradinita Agricola 1984 – 1997

„Sunt emotii mari, pentru ca de Gradinita Agricola ma leaga numeroase amintiri. Este locul in care mi-am petrecut cei 27 de ani din cariera mea de cadru didactic. Revederea cu cei mici, care mi-au dat energia de zi cu zi, dar si cu educatoarele colege imi trezeste multe amintiri frumoase. Copiii au fost mereu pentru mine un strigat de dragoste pe care nu o sa-l uit niciodata. Le doresc tuturor sa continue sa copilareasca in acest spatiu de poveste.”
prof. Maricica Diamant, director Gradinita Agricola 1997-2010

„Suntem in gradinita pe care noi, adeseori, o numim «Palatul copilariei». Suntem in locul unde incepe educatia, unde, de 30 de ani, toate echipele de cadre didactice si nedidactice au oferit cea mai buna sansa fiecarui copil care i-a trecut pragul. De aceea, nu intâmplator, evenimentul de acum se numeste «Leaganul copilariei, linie de start spre viitor», ce face parte din proiectul national, initiat de Ministerul Educatiei, «Curcubeul schimbarii».”
prof. Eliza Marga Ciurea, director actual Gradinita Agricola

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri