25 de copii botezați într-o zi la Poiana Negustorului

Inimă de codru. Poiana Negustorului-Blăgești. O așezare umană care pare încropită pentru realizarea unei producții cinematografice S.F… retro: nici de locuit, nici de părăsit, nici de trăit, nici de murit, dar populată cu suflete reale. Casele par niște glume arhitectonice, gardurile sunt înjghebate din crengi risipite folcloric, antenele TV au aer de stranii rătăciri, școala și biserica fiind singurele accente ale secolului XXI… 1000 de locuitori, din care 500 de copii; media de vârstă: sub 25 de ani… Și 25 de copii botezați în aceeași zi.

Suflete în risipire

Zidirile de suflet sunt cele mai frumoase povești de dragoste. O asemenea zidire, recentă, este biserica „Sf. Treime” din inima codrilor, unde Dumnezeu a aruncat generos cătunul Poiana Negustorului, locuit exclusiv de romi. După sfințire, tânărul preot, Răzvan Simion, ființă cu gena responsabilității și credinței, a constatat că 25 de copii din parohia sa nu sunt botezați. Suflete în risipire. Copii cu vârste cuprinse între 2 luni și… 8 ani. De ce? Aceasta 25 de copii botezațieste o altă poveste despre suflet…



 

Aventura creștinării

„Am umblat din casă-n casă, din om în om, din suflet în suflet și am realizat că mulți copii nu sunt botezați. Am vorbit cu părinții, le-am spus ce importanță are evenimentul botezului în viața unui copil. Au înțeles. Unii nu aveau certificate de naștere. Mamele lor erau, la data nașterii, prin zona Neamț, la muncă. Le-am urcat în mașină, am fost la Piatra Neamț, le-am obținut actele primare de identitate. Avem și două cazuri în care trebuie să depunem noi cereri de eliberare a certificatului de naștere. Dar certificatul de naștere este, în cele din urmă, o formalitate pentru botez. Noi trebuie să-i botezăm”, a spus preotul Răzvan Simion.

„Botezul, ctitorie a sufletului”

„Botezul unui copil, continuă preotul, este foarte important. El este o ctitorie a sufletului. La prima slujbă, au venit 50 de copii. Vă imaginați ce bucurie am trăit? Le-am oferit prăjiturele. Au venit și părinții, firește. Unii erau pesimiști cu privire la participarea la slujbă, dar, nota bene, au venit și opt bărbați, nu doar femei! Deocamdată… Lucrăm pentru sufletul copiilor, al tuturor! Chiar vreau să rămân în sufletele acestor oameni care merită toată dragostea, tot respectul nostru”.

„Respectul argumentat cu fapte”

„Copiii din acest sat nu l-au avut niciodată aproape pe Dumnezeu, în biserica lor. La prima slujbă, au venit cu o lumânare și cu un leu. De la copii n-am luat decât lumânarea. Celorlalți, cărora le-am primit leul, le voi întoarce favoarea: voi cumpăra dulciuri pentru copii. Am cumpărat deja vreo sută de prăjituri, sucuri și altele. Respectul pentru oameni are nevoie de argumente. Lucrăm și la un proiect care ne va înlesni asigurarea a două mese pe săptămână copiilor care frecventează școala. Și nu sunt puțini: vreo sută optzeci. O masă ar costa vreo 18 milioane de lei vechi, dar merită orice efort acești copii. Ne gândim și la înființarea unui O.N.G., care ar putea facilita accesarea de resurse pentru a atinge această țintă”, adaugă preotul.

Finii

Niște minuni de pus în rama sufletului: Petru, Augustin, Alexia, Anais-Maria, Florin-Mădălin, Lidia-Maria, Andrei Ianis, Monica Ionela, Roberta-Andreea, Mădălin, Andrei, Alesia, Andreea, Delia, Rodica, Strugurel Fabian, Alfredo, Adi Narcis, Tiberiu, Vicențio, Miriana, Andruț, Ionuț, Fabrizio, David… Frumoși, cu privirile pline de speranță, cu viitor pe care-l simți că poate fi frânt sau poate prinde aripi. Să credem în aripi…

Nașii

Concurență de poveste pentru… titlul de naș al acestor prunci! Echipei de la „Deșteptarea” i s-a lipit sufletul de Petru Vrânceanu, un băiețel de numai patru luni. Băcăuanii Liliana și Ion Pascaru voiau să boteze șapte prunci, dar au cedat concurenței. Au rămas… doar cu trei. Foarte tinerii Liana și Ștefan Câmpanu sunt la al șaselea botez. Trei dintre finii lor sunt din Poiana Negustorului.

25 de copii botezați

Acum le-a cucerit sufletul Anais Maria. Nașa Liana are lacrimi de fericire. Buhușenii Lenuța și Liviu Bostan au sufletul pe val, lângă finul Alexio-Andrei. Familia primarului Munteanu se mândrește cu fina Ionela. Primarul zice că mai ar lua-o acasă. Viceprimarul Dan Buruiană și soția sa au ochi numai pentru finul Tiberiu. Ziaristul Marius Fundulea și fiul Ianis fac zid de dragoste în jurul lui… Ianis… finul. Alți nași de poveste minunată: Mihaela Găucan, Dorica Boghici, Maria Bâtleanu, familia Gangan, Elena Vatră, Cristina Buftea, Luminița Catană, Răzvan Rotaru.

Petru, finul „Deșteptării”

Acasă la Petru Vrânceanu. Prunc minunat de patru luni, care așteaptă certificatul de naștere. Roxana Neagu, Ioana Bour și Florin Ștefănescu: nășicele și nașul. Lui Petru i s-a lipit inima de frumoasele nășice ziariste. Florin, nașul, pozează, pozează, pozează. Intră în cadru inclusiv casa cu două cămăruțe a lui Petru, finul, în care locuiesc vreo trei familii cu peste douăzeci de suflete. Petru zâmbește pe rupte…

Satul, o lume cu mirarea împietrită

E o nebunie de eveniment! Satul este luat cu asalt. Zeci de nași, vreo treisprezece preoți, credincioși din zări neașteptate, mașini, poliție, bagaje, lumânări, trusouri, bucurie, emoții de nedescris. Pădurea freamătă. Copiii au sufletul aruncat pe jarul aventurii. Cei care sunt vedete ale cristelniței trăiesc clipe de fericire de nedescris! Nașii își caută pruncii prin case. Îi ajută și polițiștii. Sar în ajutor și preoții. Ziariștii sunt pe același front al afecțiunii. Spre biserică vin valuri-valuri de oameni. Protopopul Vasile Cozma e dirijorul unui eveniment de poveste! 25 de botezați într-o singură slujbă! Șapte cristelnițe așteaptă! Biserica e micuță, asediul este ca o declarație de dragoste făcută credinței. ,,Astăzi, nașii devin părinții spirituali ai acestor copii care intră în împărăția lui Hristos!”, zice părintele protopop.

Ca o poveste despre începuturile creștinismului

Ceremonia botezului este o poveste nemaiîntâlnită! E un botez ca la începuturile lumii creștine! În bisericuță, suflet lângă suflet, aglomerație maximă! Privirea Î.P.S. Ioachim Băcăuanul, plină de zâmbet, sesizează și gestionează calm ineditul. Concurență de vis: glasurile reunite ale preoților sunt învinse de glasurile pruncilor care așteaptă botezul! Mirul, scufundarea, mirul I.P.S. Ioachim Băcăuanul, moțul tăiat, sfânta împărtășanie, agitație, vânzoleală maximă, trusouri care cochetează cu ultima modă, nași/nășice la patru ace. Și peste tot, ca un suveran al inimilor, plânsul minunat al pruncilor. Și inedit peste inedit. Unii sunt botezați cu straiele pe ei. La opt ani, costumul evadamic nu prea face furori creștine… O poveste de care ai parte o singură dată în viață, ca actor sau spectator! Televiziuni naționale, ziariști cu ștaif; peste tot, inimi care au devenit fericite prizoniere ale bucuriei!

Finul imperial

Întâi, s-a lipit nășica Ioana Bour, ziarista, de Petru, finul ,,Deșteptării”. Parcă se cunoșteau de când e lumea! Apoi, Petru a înconjurat-o de după gât. Zâmbesc amândoi. Nășica Roxana Neagu: „Al nostru e cel mai cuminte, cel mai…!” Petru a fost mereu vesel. Nașul Florin Ștefănescu este cam la a suta poză! Arhivă de suflet. Când finul Petru intră în trusoul „Deșteptării”, arată ca un prinț: papion, vestă retro, blugi vișinii. Apoi este potopit cu jucării. Preotul Gheorghe Căsăneanu, care l-a creștinat, este numai zâmbet. Mămica și bunica prințului Petru, niște bucurii care iau lumea satului cu asalt…

Nașul cel mai mic

Iannis Fundulea e nașul cel mai mic; 8 ani. L-a botezat, împreună cu Fundulea-senior, tatăl, pe Ianis Nicolae Stănescu (șase luni). E naș cu ștaif, are proiecte pentru fin: „Am vrut să botez un copil. Îl cheamă Ianis, ca și pe mine! Vreau să-l învăț să fotografieze artistic, aidoma tatălui meu! Da, mă bucură enorm faptul că sunt nașul… cel mai tânăr”!… Firește, susține că finul lui este cel mai grozav!

Ziceri doldora de suflet

I.P.S. Ioachim Băcăuanul: „A face prin a iubi… Asta s-a întâmplat astăzi aici! 25 de prunci au văzut lumina lui Hristos! Cred că această lumină îi va urma toată viața, că vor fi, cu toții, fii ai credinței! Am fost martorii unui eveniment foarte important”. Protopopul Vasile Cozma: „Ce lucru minunat: ați devenit părinții spirituali ai acestor copii. Biserica are nevoie de suflete! De Sf. Nicolae și Crăciun ne vom întâlni din nou cu cei 25 de copii botezați astăzi!”

Retragerea cu torțe

Cu torțe aprinse de suflet… Cu lacrimile nașilor, părinților, ale unor fini. Cu promisiuni de revedere… Musafirii – de prin Bacău, Buhuși, împrejurimi – se retrag… I.P.S. Ioachim Băcăuanul promite că aici caritatea va deveni permanentă. Proiectul unui cimitir al satului va prinde viață. Părintele Răzvan Simion, lăudat, are sufletul răvășit de pacea creștinării copiilor. Ziaristele Roxana Neagu și Ioana Bour nu-și pot desprinde privirile de finul Petru, care se retrage în lumea lui, ca un prinț care a aflat că mai există și alte universuri către care ar putea râvni, aidoma celorlalți prinți și prințese ale căror suflete au primit acum lumina credinței.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"