19 aprilie 2024
EconomieTamaşi: Porumbul pentru fiert, afacerea sezonului

Tamaşi: Porumbul pentru fiert, afacerea sezonului

Vara parcă n-ar fi vară…fără porumbul fiert, ca pe vremea copilăriei, la bunici. Doar că momentul nu e cel mai nimerit, date fiind perioadele de coacere ale porumbului. Problema este, însă, rezolvată de un ambiţios…profesor de sport din Bacău, care de câţiva ani, cultivă ,,hrana deşertului” – porumb zaharat.

Gabi Corodeanu, un tânăr crescut la ţară, undeva prin judeţul Vrancea, a pus pe roate o afacere… de zile mari: porumbul zaharat, cunoscut mai curând drept „păpuşoiul în lapte”. Sigur, diferenţa este mare între ce mâncam noi, în copilărie, şi porumbul zaharat, în fapt, aici fiind vorba de un anumit soi de porumb care nu ajunge la maturitate deplină, fiind destinat exclusiv consumului, după ce a fost fiert sau copt.

„Am ajuns la circa 7 hectare cultivate cu porumb zaharat, în zona Tamaşi. Pot spune că este o afacere, însă, dacă te ocupi de ea în mod direct şi ai grijă de plante, astfel încât, la recoltare, să fii răsplătit pe măsura muncii depuse”, mărturiseşte tânărul fermier.



De pe cele 7 hectare, estimează că va încasa undeva la 70.000-80.000 de lei. E convins că ar putea scoate şi mai mulţi bani din alte culturi agricole, însă a optat pentru porumbul zaharat întrucât este cumva sezonier, iar profesia de dascăl în şcoală îl ţine mai puţin ocupat pe timpul vacanţei de vară, când este cel mai mult de lucru la câmp.

Marfă, tot timpul anului

Beneficiarii sunt clienţii din piaţa mare, dar şi comercianţii din zona Moldovei sau Dobrogea, care, până toamna, târziu, merg prin ţară pe la diferite târguri, festivaluri sau zile ale unor localităţi, unde vând porumb fiert sau copt pe jar.

Ştiuleţii de porumb zaharat se vând la piaţă cu 1 leu bucata, faţă de 2 – 2,5 lei cu cât se găseau până acum la comercianţi. „Mai nou, am solicitări, din ce în ce mai multe, din partea acestor comercianţi, în privinţa porumbului congelat ce le-ar permite să vândă şi iarna, la baza pârtiilor sau în alte locuri. În prezent, ei se aprovizionează din Ardeal sau din Ungaria.

De aceea, am făcut deja demersuri pentru a primi sprijin financiar de 215.000 de euro prin PNDR, la care se adaugă contribuţia mea de circa 45.000 de euro. Banii sunt destinaţi construirii unui depozit cu tunel de congelare, cu cameră de păstrare etc, care-mi va putea asigura un număr de circa 100.000 de ştiuleţi congelaţi şi în extrasezon”, explică Gabi Corodeanu. În mod evident, şi preţul va fi altul, dublu chiar.

Faţă de alte soiuri, porumbul zaharat de tip Spirit F1, Jubilee sau Desert etc. este unul timpuriu care conţine foarte multe minerale, inexistente în alte plante similare. Porumbul zaharat poate fi folosit şi în industria alimentară, pentru conserve congelate sau, pur şi simplu, fiert pentru mâncăruri speciale.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri