Bacăul a învins țara. A îngenunchiat Capitala, a bătut județele de top și a reușit cea mai mare performanță la examenul maturității, sesiunea de vară, 2017. Bacăul a înregistrat un rezultat istoric, în premieră: locul I la nivel național la Bacalaureat, după procentul de promovare, în urma rezolvării contestațiilor.

Asta după ce anul trecut am fost pe locul II (cu 80,38%) și acum doi ani, pe locul III (cu 79,97%). Dacă inițial, după depunerea celor 981 de contestații, Bacăul întregistra o rată de promovare de 83,54% (ce ne situa pe locul II pe țară, după Sibiu), în urma rezolvării contestațiilor, rata a ajuns la 84, 53 %, cea mai mare pe țară. Am decalat astfel și Sibiul, care are o rată finală de 84.39%, și Iașiul, cu 84,10 %, și Clujul, cu 83,65%, și Bucureștiul, cu 75,83% (în creștere, după contestații, de la 74,09%).

„Felicitări dragi elevi, părinți și profesori! Felicitări echipei de la Inspectoratul Școlar Județean, un real partener al Municipiului Bacău! Acest rezultat de excepție vorbește despre munca, perseverența, dedicarea și sacrificiile voastre. Datorită vouă, Bacăul se poate mândri astăzi în fața întregii țări. Mult succes la admiterea în facultăți tuturor elevilor băcăuani! Succes tuturor în drumul pe care l-ați ales!”, a transmis Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău.

PUBLICITATE

„Este o premieră pentru județul nostru, după locul III și locul II, în anii trecuți, e munca elevilor, e și meritul părinților, a profesorilor, e vorba de o muncă în echipă, în care s-a implicat și managementul de la Inspectoratul Școlar Județean. Un rezultat de excepție. Școala băcăuană a devenit astfel un reper la nivel național. Am ajuns primii și sperăm să ne menținem. Cel mai greu este să te menții în vârf. Felicitări pe toate fronturile, cred că astfel toată lumea e motivată să meargă mai departe, iar noi, ca județ, avem obligația să menținem ștacheta sus. Consiliul Județean a fost și va rămâne un partener în dezvoltarea tinerilor, în formarea elevilor. Noi ne dorim ca toți copiii să aibă acces la educație. Avem comunități unde abandonul școlar a ajuns zero, la Colonești și Motoșeni, urmează și Lipova, zone unde s-au implementat proiecte în parteneriat cu noi. Felicitări tuturor! Cred că am ajuns într-un moment în care chiar merităm astfel de rezultate, dar, repet, valoarea e acum în mod special în dreptul elevilor și profesorilor”, a declarat și Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău.

De la Inspectoratul Școlar Județean Bacău ni s-a transmis că din cele 981 de contestații depuse, 106 note au fost crescute, după recorectare, 50 s-au scăzut, iar 825 au fost menținute. Iar recorectarea lucrărilor a avut loc… la Iași! Județ care era și el pe podium, imediat după noi, și care an de an a înregistrat o rată de promovare printre primele pe țară.

Încă două medii de 10 (zece)

Totodată, în urma contestațiilor, pe lângă cele două medii de 10 (zece) ale absolventelor Laura Ionașcu, de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” și Olga Popescu, de la Colegiul Național „Gh. Vrănceanu”, despre care Deșteptarea a scris în ediția de 6 iulie, imediat după afișarea primelor rezultate, acum Bacăul a mai înregistrat două medii cu nota maximă, prin absolvenții Ariadna Lungulescu, de la Colegiul Național „Ferdinand I”, și Andrei Tanasov, de la Colegiul Național „Gh. Vrănceanu”. Amândoi au fost notați inițial cu 9.80 la Limba și literatura română, iar după contestații au primit nota 10 (zece).

„Sunt foarte bucuros, felicit copiii, familiile acestora, profesorii, pentru efortul depus și sperăm să menținem acest trend pozitiv. Este meritul lor, a conducerii unităților de învățământ, pe care noi, ca instituție, le-am sprijinit mereu și necondiționat. Apreciez și profesionalismul comisiei de recorectare a lucrărilor, de la Iași, unde au fost evaluate tezele noastre, un județ care candidează permanent pentru un loc pe podium, la nivel național. Să nu uităm că înainte de contestații Iașiul era pe locul III, imediat după noi, care atunci ne situam pe locul II. Este un rezultat pentru care am luptat. Când am preluat mandatul de inspector general, poziționarea Bacăului pe un loc cât mai bun la examenul național de bacalaureat a fost una dintre prioritățile mele. Mi-am asumat monitorizarea comisiilor și organizarea în bune condiții a examenului. Nu este un rezultat întâmplător, ci o continuitate de rezultate foarte bune, în ultimii ani.”
prof. Florin Lazăr, inspector școlar general ISJ Bacău

Ariadna Lungulescu: absolventă a Colegiului Național „Ferdinand I”, cu media 10 (zece) la Bacalaureat:

„Nota 10 la Bacalaureat nu se ia fără muncă. Dar nici fără distracție, fără relaxare, cu emoții și nopți nedormite de frică. Nu. Pentru mine, media 10 la Bac este dovada supremă că dacă muncești, poți obține orice. Important este să reușești să echilibrezi munca și distracția, să înveți inteligent, nu neapărat mult. Bacalaureatul este un examen de nivel mediu, mult mai ușor decât pare sau decât ar vrea profesorii să îl facă să pară. Eu deja am fost admisă la facultatea de Filozofie, Politică și Drept a universității King’s College London. Nu vreau să rămân în România pentru că simt că drumul meu mă duce în altă parte. Nu pot fi acuzată că nu sunt patrioată sau că sunt parte dintr-o generație de tineri care pleacă și nu răsplătește în niciun fel țara care i-a format. Pot doar să spun că nu sunt dispusă să mai țin piept sistemului educațional românesc, un sistem învechit, bazat pe pile și pe dezinformarea elevului; un sistem în care, ca să reușești, trebuie să muncești cât mai puțin și să știi să fii persuasiv, căci nu se pune preț atât pe învățat, cât pe obținerea notelor maxime. Asta, desigur, până la examenul de bacalaureat, în opinia mea, cel mai obiectiv examen din sistemul preuniversitar românesc, și singurul! Așa se face că elevi cu medii nu neaparat extraordinare reușesc să ia note maxime la Bac, și viceversa.”

Andrei Tanasov, absolvent al Colegiului Național „Gh. Vrănceanu”, cu media 10 (zece) la Bacalaureat:
„Nu pot exprima în cuvinte cât de fericit sunt de rezultatul obținut! Am fost ambiționat în mare măsură și de media de 10 (zece) obținută în urmă cu patru ani la Evaluarea Națională, care m-a obligat să nu cobor ștacheta. M-am pregătit temeinic pentru noua performanță încă de la începutul clasei a XII-a. Pentru împlinirea acestui vis sunt recunoscător părinților, cărora le mulțumesc în mod special, și tuturor profesorilor de la Colegiul Național «Gheorghe Vrănceanu», fără de care nu aș fi reușit. Pe mai departe, am hotărât să urmez Facultatea de Medicină din București, la care sunt deja admis, fără examen, urmare a premiilor obținute de-a lungul anilor la Olimpiada Națională de Chimie. Am obținut în clasa a X-a Premiul al III-lea, în clasa a XI-a Mențiune și calificare în lotul național lărgit, iar anul acesta, Premiul al II-lea, care îmi asigură admiterea. Deși aveam posibilitatea de a studia în străinătate pe baza acestor distincții, am ales să continui în România și sunt foarte mândru de această decizie. Pot spune că anii de liceu, mai ales ultimul dintre aceștia, m-au format, m-au determinat să mă implic responsabil în tot ceea ce fac și să încerc să îi ajut pe ceilalți. Sunt optimist în privința viitorului.”

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

20 COMENTARII

  1. Felicitari, dragi elevi! Felicitari parintilor care v-au sustinut! Nu in ultimul rand, felicitari profesorilor care v-au ajutat sa obtineti aceste rezultate….fara de care nu putem vorbi de performanta, indiferent cat sunt de inteligenti elevii! Felicitari profesorilor care si-au facut treaba la clasa in mod responsabil si cu suflet, fara a lua in considerare oportunitatea de a castiga din meditatii, cu pretul unor sacrificii majore ale familiilor elevilor! In general, elevii aleg sa mearga la meditatii …atunci cand profesorii isi fac treaba superficial la clasa, elevii nu inteleg mai nimic, devin nesiguri pe ei si sunt obligati sa suplimenteze pregatirea prin aceste meditatii! Este grav ca aceasta practica a meditatiilor a devenit o adevarata afacere, in detrimentul elevilor, dar si a profesorilor care-si fac meseria, pt ca sunt sfidati de elevii carora le este inoculata ideea ca fara meditatii nu poti obtine performanta! Ii contrazic pe acesti elevi si pe profesorii care intretin aceasta idee…poti obtine performanta muncind foarte mult…chiar si individual! Sa nu uitam faptul ca, rezultate remarcabile au obtinut cu zeci de ani in urma elevii, fara nici o meditatie…nu era aceasta “moda”, paguboasa pentru educatie! Profesorul nu poate face minuni, daca elevul nu se implica responsabil in procesul de invatare!

  2. Ma distreaza teribil titlul articolului! Cine va crede oare?Cati elevi care puteau pica Bac-ul au fost lasati sa intre in examen? Anul asta se pare ca avem “olimpici” pe toata linia,nu-i asa?Spectaculos!Dar sa va creada fraierii! In momentul in care ai nevoie sa iesi in evidenta prin laude desarte,inseamna ca ai o problema de fapt!Tot voi l-ati facut si pe vecinul meu Lacatus,fiu de sofer si de bucatareasa,mare ‘telectual!
    Hai,”succesuri”!

  3. Bravo elevilor!

    Dar Ariadna draga, nu totul trebuie sa fie un mesaj politic. Se stie deja ce sistem avem, ca putem mai bine si ca trebuie luata o atitudine mai drastica spre schimbarea (in bine) a sistemului romanesc de invatamant. Dar consider ca articolul acesta era despre succes, nu despre politica mizerabila a tarii.
    Hai sa ne mai dezobisnuim de fetish-ul a ne arata nemultumirea tipic romaneasca la orice pas (fara a avea vreun impact adevarat) si sa ne bucuram de acest succes!

    • A spus ca s-a inscris la Facultatea de Filozofie,Politica si Drept de la Londra.Nu a vorbit despre politica,ci despre sistemul corupt,plin de pile in care nu se mai regaseste.Foarte desteapta,copila!Imi arata ca nu are zece numai pe hartie,ci si faptul ca gandeste!

  4. O statistică sănătoasă ar trebui să urmărească și procentul de absolvenți care au fost “lăsați” să dea BAC-ul. Capcana întinsă de o mass-media bolnavă în care profesorii de nimic au picat a dus la “rezultatele excepționale” din prima sesiune. Urmăriți și sesiunea “corigenților”!

  5. “Bacăul a învins țara. A îngenunchiat Capitala”?

    Vai de voi. Atunci să stea acolo la voi și să nu mai vină la capitală cum o fac în fiecare an cu miile. Dacă tot aunt superiori 😉

  6. Draga Roxana,te felicit pentru acest articol.Se simte bucuria pe care o simti vazandu-ti judetul pe primul loc la bac-ul din acest an.Este normal sa-ti exprimi bucuria si te rog sa ignori acele comentarii rautacioase.Sunt parinte al unui absolvent cu medie peste 9 al prestigiosului Colehiu Gh..Vranceanu si pot spune ca ,,acolo,, exista foarte multa ambitie,acei copii nu sunt constransi sa invete,totul vine de la sine.Rezultatele remarcabile pe care le obtine colegiul in fiecare an ii fac sa isi doreasca sa fie cei mai buni, sa tina stacheta sus ,acolo unde le este locul.Acest lucru este posibil prin implicarea si dorinta copiilor,parintilor care le sunt in permanenta aproape si bineinteles indrumarea profesorilor fara de care nu s-ar obtine aceste rezultate.Imi doresc sa ramanem pe primul loc si in anii ce vor urma.

  7. 1.Rata de promovabilitate înseamnă procentul de candidaţi promovabili. Cum la noi nu există (la bac, de exemplu) etapă preliminară (aia de admisibilitate), toţi candidaţii care se înscriu la examen sunt promovabili.
    2.Rata de promovare înseamnă procentul de candidaţi care chiar au promovat examenul. Care au luat bacu’,mai precis.
    Si totusi ar fi o etapa preliminara la bac,simularea dar probabil atunci se stabileste cine intra sau nu in bac ca sa dea procentul mai bine in final.
    (Sic)

LĂSAȚI UN MESAJ