O întâlnire plină de emoții. Așa s-ar putea descrie pe scurt întâlnirea promoției 1977 a liceului PTTR, actualul Colegiu de Comunicații „N.V. Karpen”. Evenimentul s-a derulat în corpul B din campusul colegiului băcăuan, clădire în care cei din promoția 1977 au învățat în urmă cu 40 de ani.

„Aici mi-am dat prima corigență”, și-a amintit unul dintre absolvenții promoției 1997. Cei care au absolvit liceul PTTR în anul în care toată lumea îl asociază cu „anul marelui cutremur” au fost cea de-a doua promoție a cunoscutului colegiu băcăuan. În 1977 au terminat liceul PTTR 38 de elevi iar la întâlnirea de 40 de ani au fost prezenți doar 22.

Destul de mulți având în vedere că organizatorii acestei reuniri au făcut eforturi încă din luna februarie pentru a aduna câți mai mulți absolvenți ai promoției 1977. La catedra evenimentului a stat profesorul de limba franceză Constantin Topală care a strigat catalogul.

Dintre cei absenți, o parte n-au putut veni din străinătate iar alții au avut probleme de sănătate dar au ținut să trimită prin alți colegi salutări tuturor. Cei prezenți și-au expus pe scurt reușitele vieții, mulți dintre ei activând în alte domenii decât cele studiate în liceul băcăuan: sport, armată, navigație, agricultură, etc. Atmosfera a fost una caldă, presărată cu povești interesante și glume bune, demne de sketch-uri de televiziune.

Depănarea amintirilor celor din promoția 1977 de la PTTR a continuat la un restaurant băcăuan acolo unde au stat cu toții până târziu pe seară.

Alte articole