26 aprilie 2024
Actualitate2 aprilie - Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului

2 aprilie – Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului

Centrul „Ghiocelul” din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) organizează, pe 2 aprilie, o excursie pentru copiii care sunt beneficiari ai serviciilor Compartimentului TSA – Tulburări din Spectrul Autist și pentru părinții acestora. Acțiunea are drept scop dezvoltarea elementelor de socializare și întărirea coeziunii dintre membrii grupurilor de suport, părinți și tutori, fiind dedicată Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului.

Traseu va fi următorul: Bacău – Piatra Neamț – Mănăstirile Agapia și Văratec – Zimbrărie – Hanul Ancuței – Roman – Bacău. Copiii și părinții vor fi însoțiți de cei trei psihologi din cadrul Compartimentului TSA . „Pentru a ne aminti toți că acești copii sunt printre noi, aducându-ne în fiecare zi bucurii, precum și pentru a realiza că lumea autismului face parte din lumea noastră, inserăm câteva aforisme ale unei fetițe cu TSA, în vârstă de 10 ani”, spune Marian Vătămănescu, purtător de cuvânt al DGASPC, și ne invită să le citim.

Iată care sunt definițiile pe care le-a inventat acest copil: „Copilărie – răsăritul soartei în viața omului. Improvizație – jocul imaginației cu cuvinte, sunete, culori pentru a obține ceva nou. Carte – lucrul în care pot fi păstrate cunoștințele și sentimentele oamenilor în timp. Om – este o ființă vie, care are rațiune, vorbire, mâini dibace și capacitatea de a decide cum să utilizeze toate astea.”



„Sunt Optimus”, cu Carla Popa și Alice Rosentzweig

Asociația pentru Promovarea Dezvoltării Personale (APDP), condusă de Carla Popa, va marca Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului prin demararea campaniei „Sunt optimus”, ediția a II-a, care se va derula pe parcursul acestei luni. Astfel, pe 2 aprilie vor fi organizate două work-shop-uri: „Nutriție relaxată”, de la ora 12,30, la sediul APDP din Bacău, str. Venus, 21, trainer Carla Popa, psiholog, și „Relaxare prin tehnici de yoga”, de la ora 14, la „Gymnastic Club”, str. Banca Națională, nr. 31B, Bacău, cu sprijinul formatorului Alice Rosentzweig.

Intrarea la cele două evenimente se face pe baza înscrierii prealabile (15 locuri/eveniment) și va fi gratuită pentru părinții copiilor cu dizabilități și contra unei donații pentru ceilalți părinți. Campania caritabilă „Sunt optimus” va continua cu diferite activități de strângere de fonduri pentru susținerea terapiei copiilor cu autism, sprijinul băcăuanilor fiind foarte important.

„Este alegerea noastră să marcăm Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, să susținem eforturile de promovare a unei mai bune înțelegeri a autismului, să creștem nivelul de informare a comunității asupra importanței detectării timpurii a Tulburărilor din Spectrul Autist și a nevoilor speciale ale persoanelor cu autism și ale familiilor acestora. Acești copii au nevoie de terapie, familiile lor au nevoie de sprijin, au nevoie de suportul comunității și noi suntem parte din ea”, arată Carla Popa, psiholog. Partenerul APDP Bacău în această campanie este Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Vasile Alecsandri”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri