Evanghelia duminicii ce urmează, în continuare cu cea a duminicii trecute, ne prezintă predica lui Ioan Botezătorul în pustiu.
„Ce trebuie să facem?” Aceasta este întrebarea pe care i-o adresează pe rând fiecare grup. Iar îndemnul lui Ioan este unul foarte concret: el le cere o revizuire radicală a vieţii plecând de la principiul etic al iubirii faţă de aproapele.
Mulţimilor le spunea: „Cine are două haine să împartă cu cel care nu are, şi cine are provizii de alimente să facă la fel“.

Ioan Botezătorul ne cere să ne examinăm raportul cu aproapele în ceea ce priveşte iubirea, caritatea, solidaritatea, împărtăşirea bunurilor, egalitatea, excluderea oricărui abuz de putere. Nu putem să-l acuzăm pe Ioan de lipsă de claritate. Rugăciunile şi devoţiunile sunt importante, necesare, bune, cu condiţia însă să nu fie folosite ca motiv de a se sustrage de la ajutorul pe care trebuie să-l dăm celor nevoiaşi.

Venim cu plăcere în biserică pentru a ne ruga, pentru a cânta, dar când ni se cere să punem la dispoziţia aproapelui bunurile pe care le posedăm, întreg entuziasmul nostru religios dispare. Şi totuşi, Ioan Botezătorul este înţelegător cu slăbiciunea umană. Spune el: „Cine are două haine să împartă cu cel care nu are“. Isus va cere de la ucenicii săi mult mai mult: „Pe cel care-ţi ia mantia nu-l împiedica să-ţi ia şi tunica” (Lc 6,29).
În cea de-a doua parte a Evangheliei, Ioan Botezătorul reia limbajul său aparent dur, aproape intolerant. Vorbeşte de separarea grâului de pleavă şi vesteşte arderea ei în focul cel veşnic. Modul de a se exprima al lui Ioan poate nu e plăcut sensibilităţii noastre, cu toate acestea el vrea să transmită un mesaj de speranţă şi de bucurie. Dacă citim cu atenţie textul vedem că el nu promite nici o pedeapsă a lui Dumnezeu, ci vorbeşte de venirea Duhului Sfânt.

Putem înţelege imaginea focului. Isus ne spune: „Am venit să aduc foc pe pământ, şi cât aş vrea ca el să ardă!” (Lc 12,49). Nu e focul pregătit pentru a pedepsi păcatele celor care nu se pocăiesc. Unicul foc pe care Dumnezeu îl cunoaşte este cel adus de Isus pe pământ. Acesta va coborî din cer şi-i va uni pe toţi oamenii într-o singură limbă, cea a iubirii.

Pr. Richardo-Dominic Baciu



Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"
PUBLICITATE