Asociatia Nevazatorilor Bacau, cu un numar de 2450 de membri, a organizat sambata trei concursuri in care participantii au fost invitati sa-si demonstreze cunostintele de cultura generala, indemanarea si imaginatia. Primul dintre acestea, „Pe meridianele lumii”, a fost un concurs national, desfasurat la toate filialele. S-au pus 10 intrebari din mai multe domenii, iar din cei 5 concurenti de la filiala bacauana a asociatiei s-a detasat Mihai Benone Furtuna, de 34 de ani. „Nu este primul concurs la care particip, dar este primul pe care l-am castigat. Imi place sa invat mereu lucruri noi si imi place sa imi arat cunostintele. Nu a fost foarte greu, dar cred ca mai departe va fi.” Castigatorul va reprezenta Bacaul la faza pe zona, de la Vaslui, iar daca va invinge si acolo, la faza nationala, de la Tirgu Mures. Cei 5 concurenti aveau varste intre 30 si 50 de ani. S-au acordat premii in bani, de la 200 lei pentru primul loc, la 50 de lei pentru mentiune. Conditia pentru a primi mentiune era sa se adune minimum 40 de puncte din 100. „Din pacate, nu am gasit sponsori, dar am reusit sa asiguram premiile din surse proprii, ne-a declarat Laura Damian, presedinte al asociatiei. Ne bucuram sa vedem ca au venit la acest aveniment membri ai asociatiei din toate zonele judetului, iar unii dintre ei au participat si la concursuri.” Al doilea concurs, tot national, a fost dedicat doamnelor. S-a intitulat „Imaginea ta conteaza”, iar tema din acest an a fost „De ce iubim femeile?”. Concurentele au avut de raspuns la trei intrebari din cartea cu acelasi nume a lui Mircea Cartarescu, apoi au primit 4 cuvinte si li s-a cerut sa le includa intr-un catren, iar la final li s-a dat cate o conopida de desfacut in buchetele. Daca la primele probe, concurentele au fost umar la umar, la a treia s-a detasat castigatoarea, Liliana Rotaru, care si-a invins rivala, pe Sabina Tizu (Moinesti), la numarul de buchetele de conopida obtinute. Liliana Rotaru va participa la faza zonala a concursului. In incheiere s-a desfasurat o intrecere locala pe tema personalitatilor bacauane. S-a alcatuit un clasament generos, cu 5 locuri: castigatoare a fost Ana-Maria Closca, din Moinesti, urmata de Costel Lazar, din comuna Stefan cel Mare, si de Florin Covaci, tot din Moinesti. Locul IV i-a revenit Martei Vernica, din Bacau, iar locul V, lui Mihai Alexandru Rosu, din Ghimes-Palanca.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ