28 aprilie 2024
EvenimentViitor sumbru pentru stupari. S-a injumatatit subventia apicultorilor

Viitor sumbru pentru stupari. S-a injumatatit subventia apicultorilor

Filiala Bacau a Asociatiei Crescatorilor de Albine (ACA) a solicitat pentru 2013, in cadrul Programului National Apicol (PNA) derulat de guvern, suma de 164.552 lei, din care 84.259 lei pentru lupta contra varicozei, 38.848 pentru refacerea efectivului de albine si 41.444 pentru rationalizarea stuparitului.

Dupa efectuarea controalelor, suma autorizata a fost de 84.368 lei, deoarece inspectorii APIA au constatat ca unii apicultori care erau inregistrati in sistemul de agricultura ecologica au solicitat sprijin pentru produse destinate apiculturii conventionale. Prin urmare, doar 43 de crescatori de albine din cei 74 ai ACA Bacau au primit sprijin. In final, ajutorul acordat asociatiei bacauane a fost de 62.074 lei deoarece, la nivel national, numarul apicultorilor care au depus cereri a fost foarte mare.

Nu doar subventia a fost mica, ci si productia: “Anul 2013 a inceput un pic cam greu deoarece primavara a venit târziu. La salcâm, mai ales, nu prea a mers”, a explicat Relu Grigoras, vicepresedintele ACA Bacau. In intervalul 2014-2016, apicultorii din România vor beneficia de 44,5 milioane de lei, conform programului aprobat de Ministerul Agriculturii la sfârsitul anului 2013. “Ni se dau bani? Ni se da jumatate din cât am primit prin Programul National Apicol din 2010-2013”, a declarat, nemultumit, Relu Grigoras.
[HIDEPOST]
Suma va fi impartita pe etape astfel: 14.852.830,10 lei pentru 2014, 14.855.585,69 lei – 2015 si 14.837.341,02 lei pentru 2016. Comisia Europeana va contribui la finantarea PNA cu 50 la suta din cheltuielile efectuate de guvern. Banii se distribuie pe cinci masuri: achizitionarea de medicamente, realizarea sistemului informatic in vederea identificarii stupilor, achizitionarea de matci, roiuri pe faguri si familii de albine, achizitionarea de stupi in vederea reformarii stupilor uzati in urma deplasarii in pastoral si decontarea analizelor fizico-chimice care atesta calitatea mierii.



“Nici acum nu stim de ce a fost diminuata subventia pe 2013. Legea e prost facuta si nu respecta normele UE, care trebuie aplicate ad litteram, nu interpretate. Doar recomandarile se interpreteaza!”
Relu Grigoras, presedinte ACA Bacau

[/HIDEPOST]

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri