Maica Tereza – de duminica, 4 septembrie, Sfânta Fericita Tereza de Calcutta, canonizata de Papa Francisc si celebrata in calendarul romano-catolic pe 5 septembrie – a fost de doua ori in Bacau. In 1990, când a deschis Casa Misionarelor Caritatii, si in 1992. Am fost atât de aproape, fizic, de o sfânta, de o „figura emblematica a feminitatii”, de un „lucrator neobosit pentru mila” – cum a descris-o insusi Papa.
Dar si mai aproape m-am simtit acum trei ani de Maica Tereza si de spiritul ei tocmai in indepartata tara Muntenegru, la Ulcinj, unde m-am reintânit, surprinzator, cu ea. Evident, nu era vie si nu pogorâse, ca un duh, asupra mea. In locul in care m-am oprit intâmplator, adica in fata Centrului de sanatate al orasului, m-am trezit lânga statuia Maicii Tereza, infatisata asa cum o stiam: pioasa, miloasa, tinând in brate un prunc. Atunci m-am simtit, un pic, ca acasa.
Maica Tereza a devenit de multa vreme o figura emblematica pentru caritate in lumea intreaga, familiara pentru foarte multa lume, dar revederea chipului ei, fie si unul in bronz, este oricând surprinzatoare.
Am stat minute in sir, multe minute, alaturi de ea acolo, in fata spitalului din Ulcinj.
M-am gândit la multe in acel ragaz, dar si acum ma mai gândesc daca eu m-am intâlnit vreodata cu adevarat cu ceea ce reprezinta pentru oameni, pentru crestini, Mila, Piosenia, Caritatea.
Statuile, icoanele ni-i arata simbolic pe sfinti. Intâlnirea reala cu ei ar trebui sa fie in suflet si mai ales in atitudinea noastra in fata suferintei. Acolo ar trebui sa avem un veritabil „centru de sanatate”, iar in fata lui câte o statuie vie a Fericitei Tereza de Calcutta. A Maicutei Tereza.
