In luna aprilie un grup de senatori a propus un proiect de lege pentru plata bunicilor care au grija de nepoteii lor. De atunci nu se mai aude nimic despre acest proiect. Peste 700 de parinti s-au intors la munca inainte de expirarea concediului de crestere a copilului, dar ar fi facut-o si mai multi daca ar fi existat posibilitatea stimularii financiare a bunicilor.

Peste 700 de parinti dintre cei care au intrat in concediu de crestere a copilului pâna la vârsta de un an au ales apoi sa isi reia activitatea inainte de expirarea acestei perioade si sa beneficieze de stimulentul de insertie de 500 lei, care este mai mic decât indemnizatia pe care o aveau. Numarul celor care au renuntat la concediu mai devreme este considerabil fata de perioada anterioara.

La sfârsitul anului 2011 numai 150 de parinti se intorsesera la lucru la câteva luni dupa nasterea copilului. Dar, desi a crescut semnificativ numarul celor care isi reiau munca mai repede, comparativ cu cel al celor care continua sa stea in concediu este foarte mic. In medie, lunar, 4.100 de parinti se afla in concediu de crestere a copilului, de un an sau doi ani (peste 3.500) si primesc o indemnizatie de 600-3.400 lei, respectiv 600-1.200 lei.

Un salariu minim net

Pentru multi parinti exista posibilitatea de a apela la bunicii copilului, dar aceasta implica sacrificii din partea celor care il iau in grija. Tocmai de aceea si pentru a stimula natalitatea, un grup de senatori din Partidul Conservator a depus la Senat, la mijlocul lunii aprilie, un proiect de lege prin care propune ca bunica/bunicul care isi creste nepotul pâna la vârsta de doi ani, respectiv trei ani cel cu handicap, sa fie indemnizat.

Este vorba despre bunicii ai caror fii sau fiice au dreptul la indemnizatie de crestere a copilului si aleg sa isi reia activitatea inainte de epuizarea concediului de un an. Bunicii ar urma sa beneficieze de o indemnizatie egala cu salariul minim net pe economie, adica de 566 lei lunar, pâna la implinirea de catre copil a vârstei de doi, respectiv trei ani.

Suma pe care ar primi-o ar fi prevazuta in bugetul asigurarilor sociale de stat, de unde s-ar trage concluzia ca perioada respectiva ar constitui stagiu de cotizare la pensie. In cazul indemnizarii bunicilor, parintii care sunt in concediu de un an si revin la munca mai devreme nu mai au dreptul la stimulentul de insertie de 500 lei, pâna la vârsta de doi ani a copilului.

In Bulgaria, din 2009

In alte state europene aceasta alternativa a fost introdusa de mai multa vreme. In Bulgaria inca din 2009 bunicii primesc o indemnizatie de 123 euro pe luna, daca au grija de nepotul lor in vârsta de sub 3 ani. In Ungaria se acorda parintilor ori bunicilor o alocatie de 107 euro pentru ingrijirea la domiciliu a copilului mai mic de 3 ani sau a celui de pâna in 10 ani, daca are un handicap. Aceasta initiativa legislativa este privita, insa, de catre conducerea Agentiei Judetene de Plati si Inspectie Sociala (AJPIS) Bacau cu rezerva.

„Nu-i normal, ne-a declarat Cristina Ciobanu, directorul AJPIS Bacau. Daca s-ar aproba proiectul si s-ar pune in practica, s-ar denatura notiunea de bunic. Eu sunt de parere ca parintele sa fie lasat sa beneficieze de toate facilitatile iar restul tine de familie. Apoi, este de asteptat ca parintele care a optat pentru concediul de un an si isi reia activitatea mai devreme sa nu mai aiba dreptul la stimulentul de insertie, daca unul din bunici primeste indemnizatie. In aceasta situatie, familia in cauza ar beneficia in plus de numai 66 lei.”
Totusi, marea majoritate a bunicilor sunt incântati de aceasta initiativa legislativa, stiut fiind faptul ca pensiile lor sunt mici si astfel si-ar mai suplimenta veniturile. Dar, din aprilie, nu s-a mai auzit nimic despre aceasta initiativa.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ