L-am cunoscut pe Dumitru Sechelariu in primavara anului 1989, la inceput de aprilie, in magazia de decoruri a Teatrului Dramatic „Bacovia”, unde se afla in compania directorului adjunct, Titi Blanaru, care ne-a si facut cunostinta. A fost usor sa-mi dau seama ca am in fata un tânar dintr-o bucata, plin de viata, care degaja in jurul sau o imensa si nestavilita energie.

Spunea deschis tot ce gândea, intr-un limbaj slobod, uneori socant de „colorat”, acutizat adeseori de accente de revolta. M-a surprins placut faptul ca la tot ceea ce critica oferea si solutii: „De ce nu fac prostii aia asa…? Ia uite care ar fi avantajele…” N-am intuit atunci ca meandrele vietii ma vor aduce, peste câtiva ani, foarte aproape de Dumitru Sechelariu. Am selectat, in cele ce urmeaza, un moment definitoriu pentru structura sa interioara.

S-a petrecut in luna mai a anului 1992. Treceam atunci printr-un moment foarte dificil. Mama mea, internata de urgenta la Clinica de obstetrica-ginecologie „Elena Doamna” din Iasi, urma sa fie supusa unei foarte dificile interventii chirurgicale. Ma interesasem, discret, care sunt costurile: profesor, conferentiar, rezident, anestezist, asistente, infirmiere… Revenit la Bacau, am apelat la oamenii de afaceri prosperi pe care-i cunosteam de ani buni. Dar incercarile mele de a obtine un imprumut la termen au esuat. Ramasesem doar cu imprumutul facut la CEC. Atunci, cu totul intâmplator, m-am intâlnit cu o veche cunostinta, lectorul universitar Ionel Cretu, de la Catedra de limba si literatura engleza a Facultatii de Filologie din Bacau. Din vorba in vorba, i-am povestit si despre necazul meu. M-a intrebat scurt: „La Doru Sechelariu ai fost?”

I-am spus ca nici nu ma gândisem sa apelez la el, cu atât mai mult cu cât ziarul „Desteptarea”, unde eram pe atunci redactor-sef adjunct, il criticase in câteva rânduri. „Nu-l cunosti pe Doru, mi-a spus profesorul Cretu. Pun pariu ca te ajuta, hai cu mine la Selena”. Si am mers impreuna. Cum am intrat, patronul „Selenei” m-a privit scurt, si-a ridicat mâinile catre cer si m-a intrebat: „Ce mai vrea sa stie ziarul despre mine?” N-am mai apucat sa-i raspund. Profesorul a intervenit prompt, spunându-i in câteva cuvinte motivul vizitei. Dumitru Sechelariu s-a ridicat de la birou, mi-a facut semn sa ma asez si m-a intrebat: „Mama dumneavoastra e la spital aici? La ce sectie?”

Când a aflat ca e la o clinica universitara din Iasi a exclamat: „Oho, acolo trebuie parale multe! De câti bani aveti acum nevoie?” I-am spus ca am ceva bani, ca am facut si un imprumut, dar ca mi-ar mai trebui 500 de dolari pentru profesor. A ramas tacut câteva minute bune, apoi s-a intors, a deschis sertarul, a scos o cheie si a deschis micuta casa de bani aflata in spatele biroului sau. A scos un teanc mic de bancnote verzui, a numarat cinci „hârtii” de o suta de dolari, le-a pus intr-un plic si mi le-a dat. „Domnu’ Olteanu, poftim, faceti-va treaba. Mi-i dati inapoi când puteti. Bine-ar fi sa mi-i dati la Sfântul Dumitru, ca am câtiva prieteni cam bautori si tare bine mi-ar prinde banii astia sa le dau de-o bere. Dar daca n-o sa puteti atunci, mi-i dati inainte de Craciun, prind bine si atunci, ca vreau sa cumpar jumatate de porc…”

Mi-a dat plicul, mi-a strâns mâna, i-a urat sanatate mamei si mi-a zis: „Doamne, ajuta! S-auzim de bine!” Nu m-a pus sa semnez nimic, nu mi-a cerut nicio chitanta de mâna! Si Dumnezeu m-a ajutat. Regretatul profesor Teleman si conferentiarul Gheorghita au refuzat sa primeasca bani. Ba chiar profesorul mi-a si spus: „Nu stiu câti bani ai acolo, dar stiu ca-ti vor trebui mult mai multi pentru tratamentul postoperator si pentru regimul alimentar sever al mamei dumneavoastra”.

La o saptamâna dupa revenirea mea la Bacau, m-am dus la Dumitru Sechelariu sa scap de datorie. Când am ajuns, tocmai iesea din birou. S-a oprit in fata usii si m-a intrebat: „N-au fost de ajuns, asa-i? Hai sa vedem ce mai putem face”. Si m-a invitat inauntru. I-am multumit si i-am spus ca i-am adus toti banii. A ridicat din sprâncene, surprins, apoi a zâmbit larg, a deschis plicul, a scos banii, i-a frecat de barba si a zis: „Astia-s acum bani cu noroc, am sa-i pun peste purcoiul de bani de la prima investitie!”…

Stefan Olteanu


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ