Trei barbati care participau la o vanatoare neautorizata la mistret si caprioare au fost prinsi in flagrant de politistii bacauani. Armele de vânătoare au fost ridicate în vederea cercetărilor iar autoturismul de teren folosit de suspecți a fost indisponiblizat

Polițiștii Serviciului Arme Explozivi Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Bacău au efectuat, în noaptea de 17/18 iulie, o acţiune pe fondul de vânătoare Căiuţi, pe linia prevenirii și combaterii braconajului cinegetic.

În cadrul acțiunii polițiștii i-au depistat în flagrant pe H. Ioan, de 50 de ani, H. Marian, de 46 de ani și pe D. Gheorghe, de 58 de ani, toţi din comuna Căiuţi, care au organizat o vânătoare la speciile mistreţ şi cervide, fără a avea autorizaţie, prin căutarea vânatului la far, cu un autoturism de teren.

Polițiștii au ridicat în vederea cercetărilor două arme de vânătoare, 14 cartușe și un proiector. De asemenea, s-a luat măsura indisponibilizării autoutrismului de teren.

Din verificările efectuate s-a stabilit că H. Ioan și H. Marian sunt deținători legali de arme de vânătoare.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților, polițiștii au ridicat din locuința lui H. Ioan 6 kg de carne de vânat din specia mistreț, care a fost braconat în urma cu aproximativ o lună pe fondul cinegetic Căiuți, iar în locuința lui Marian H a fost identificată și ridicată o armă cu aer comprimat, pe care acesta o deținea ilegal.

Politistii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj cinegetic și detinere ilegală de armă neletală din categoria celor supuse autorizării.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ