Spiritul Învierii trăit românește și peste hotare

4

Deși sunt departe de casă, inima lor a rămas în Bacău. Deși trăiesc printre străini, amintirile de acasă, din sânul familiei, de lângă masa festivă de sărbătoare, clipele unice trăite alături de prietenii dragi, nostalgia locurilor natale și iubirea de țară, pe care au conștientizat-o abia când au ajuns acolo, îi încarcă sufletește pentru a rezista.

Au plecat în căutarea unei vieți mai bune. Au ales ceva mai bun. Însă, chiar dacă locuiesc acum în Italia, în Anglia, în Danemarca, Finlanda, în Turcia sau Grecia, în Franța sau chiar mai departe, tocmai în America, băcăuanii noștri nu și-au uitat originea. Nu au uitat să trăiască românește. Nici acum, de Paște. (Cezara Luca)

Iulian Solomon – New York, Statele Unite ale Americii

„Traversez Oceanul cu gândul, pentru a fi acasă!”

„Visul american” a început să se concretizeze pentru Iulian Solomon în vara anului 2012 când s-a stabilit la New York. Cu un an înainte a ajuns pentru prima dată în țara tuturor posibilităților și a realizat că acolo este locul unde vrea și poate să trăiască așa cum a visat de mic copil. A contat enorm în luarea acestei decizii faptul că și-a dorit să urmeze o carieră în modelling și că dincolo de Ocean erau mai multe oportunități.

„ Îmi doresc mult să promovez România la nivel internațional. Vreau să fac asta pentru țara mea, dar și pentru mândria mea de român”, spune. Acolo, departe de locurile natale, cel mai mult îi lipsește atmosfera sărbătorilor românești, a meselor în familie, a bucuriei de a petrece alături de cei dragi. Așa că și acum, de Paște, recunoaște că de câteva zile gândurile lui sunt îndreptate spre… acasă.

„Din păcate, Paștele nu îl mai sărbătoresc așa cum se cuvine, pentru că aici nu se pune accentul pe această celebrare așa cum se face în România. New York este un oraș multi-cultural. Aici, majoritatea sunt evrei, atei sau de diverse alte religii, procentul creștinilor nefiind unul foarte mare. Totuși, pentru că așa m-am obișnuit, de fiecare dată când sunt sărbători importante, merg cu prietenii români, dar și cu cei americani, la unul dintre restaurantele românești din oraș.

Nu pot lăsa să treacă Paștele fără a încerca măcar să retrăiesc spiritul Învierii și, bineînțeles, să traversez Oceanul măcar cu gândul și să îmi închipui că stau la masă cu familia și spunem «Hristos a înviat!»”


Iulia Percă – Ancona, Italia

„Natale con i tuoi, Pasqua con chi vuoi!”

„Când am ajuns în Italia, localitatea Ancona, în urmă cu 11 ani, am sărbătorit ani la rând Paștele în stil românesc: mergeam la biserică la slujba Învierii, după care, în familie, ciocneam ouă roșii și ne înfruptam din preparatele specifice sărbătorii. În ultimii ani, am mai diversificat modul de a sărbători. Logodnicul meu, Marco, este italian și încercăm de fiecare dată să îmbinăm tradițiile. La italieni nu se dă mare importanță ajunului Paștelui. Se face o cină seara și se mănâncă pește, nu carne. Aici se sărbătorește duminica, prima zi de Paște și se începe cu un mic-dejun bogat: salam, brânză, ouă.

E ceva special în zona noastră, având în vedere că micul-dejun în celelalte 364 zile din an e dulce și nu sărat. Mai apoi se trece la prânzul somptuos unde se mănâncă o supă de găină, miel și «Crescia di Pasqua», o pâine specială cu ouă și brânză care se pregătește doar cu ocazia Paștelui ”, ne povestește și Iulia Percă, o băcăuancă care acum locuiește în Peninsulă. În Italia se spune: „Natale con i tuoi, Pasqua con chi vuoi!”, ceea ce înseamnă că de Crăciun tradiția e să petreci în familie, de Paște, în schimb cu cine vrei: cunoștințe, amici, nu neapărat cu cei din familie. Iulia va îmbina însă, și anul acesta, cultura italiană cu cea românească și pregătește împreună cu mama ei, Doina, salată boeuf, dar și alte specialități românești.

Împreună, familia reunită româno-italiană va petrece un Paște specific ambelor țări. Chiar dacă a plecat de mulți ani din țară, băcăuanca Iulia ne împărtășește ândurile sale emoționante: „Îmi lipsesc foarte mult inimile bune și blânde, simplitatea în gesturi și felul de a fi al românilor. Îmi lipsesc până și nunțile fastuoase la care se dansează o noapte întreagă, câmpurile colorate și grădinile cultivate de bunicii noștri, castelurile minunate, mănăstirile ortodoxe în care îți regăsești liniștea, munții Carpați pe care aș vrea să îi mai urc măcar o dată.

Bineînțeles că îmi lipsește Bacăul, orașul lui Bacovia, cu Parcul Cancicov care pentru mine a reprezentat mereu inima orașului, cu statuia impunătoare a lui Ștefan cel Mare, cu «ciupercuțele» în fața cărora m-am oprit de multe ori pentru a-mi răcori fața, cu fântâna arteziană din fața Casei de Cultură unde priveam copiii cum se udau încercând să treacă printre jeturile de apă. Simt în suflet mereu dorința de reîntoarcere, pentru a revedea locuri și persoane iubite!”


Alexandra Pavel – Helsinki, Finlanda

„Ne decorăm casa cu crenguțe împodobite cu boboci «pussy willow» și pregătim un coș cu ouă multe de ciocolată.”

Finlanda este țara care a devenit „acasă” și pentru Alexandra Pavel, băcăuancă plecată din locul natal de 12 ani. Spune că aici este țara perfectă, dar că îi este dor să vorbească limba română pe stradă iar cei din jur să o înțeleagă.

„Limba finlandeză este foarte grea. Deși studiez masterul în această limbă și o vorbesc perfect, câteodată mă apucă nostalgia… Ce bine ar fi fost dacă nu eram nevoită să mă exprim sau să gândesc în altă limbă…”

Nostalgia este completată de clipele frumoase din copilărie. De Paște, Alexandra își aduce aminte cum părinții îi cumpărau haine și jucării de la iepuraș. De aceea, păstrează și acum această tradiție și își cumpără de fiecare dată în preajma sărbătorilor Pascale ceva de îmbrăcat. Mai mult, în Finlanda religia luterană fiind predominantă, familia Alexandrei sărbătorește Paștele de două ori: și cu finlandezi, și cu românii.

„Decorăm casa cu ornamente de Paște, cu ghivece cu iarbă, iepurași, pui cu ouă, crenguțe împodobite cu boboci «pussy willow» și pregătim un coș cu ouă multe de ciocolată. În Finlanda este tradiția de a colinda cu crenguțele împodobite și se cântă un cântec asemănător cu «Sorcova, vesela…».

Copiii primesc ouă de ciocolată sau fructe. Respectăm tradiția finlandeză și gătim budincă «mämmi», cârnații în sânge și miel la cuptor, dar nu putem uita tradiția românească. Așa că pregătim și preparatele noastre consacrate.”


Monica Măriuț – Birmingham, Anglia

„Aici, un moment emoționant este faptul că la sfârșitul slujbei de Paște preotul roagă credincioșii din alte țări să spună la microfon «Cristos a înviat!» în limba maternă.”

Deși mai bine de jumătate din populația Angliei este creștină, foarte puțini britanici cunosc însemnătatea ouălor roșii de Paște. Toate magazinele sunt invadate de ouă de ciocolată, dar vopsea de ouă nu se comercializează. Pentru englezi, pălăria de Paște simbolizează tradiția de a purta haine noi în perioada pascală, în armonie cu reînnoirea anului și promisiunea de regenerare spirituală și răscumpărare.

„Ca în multe alte comunități, din păcate, sărbătorile sunt exagerat comercializate, pierzându-și însemnătatea și menirea. Cu toate acestea, încerc să păstrez cât mai mult cu putință din tradițiile românești. În primul an când am petrecut Paștele în Anglia am încercat să gătesc o pască. Ce a rezultat a fost mai mult cheesecake, dar chiar și așa a fost savurat de toată familia. Orice încercare de a reproduce cozonacul mamei, ar fi fost mult prea departe de adevăr, așa că ne-am limitat la un cozonac cumpărat din magazin”, spune Monica Măriuț, plecată de 2 ani în Anglia, Birmingham.

Însă, în ceea ce privește carnea de miel, Anglia stă mult mai bine! Dacă în România se găsește acest tip de carne mai mult în perioada Paștelui, în Anglia e la îndemână în orice zi a anului. De aceea, de pe masa de sărbătoare a Monicăi și a soțului ei englez, Andy, nu vor lipsi preparatele care au la bază carnea de miel.

„Paștele este încununat de participarea la Înviere. E drept că bariera lingvistică își spune cuvântul când tu, român, încerci să înțelegi engleza imperfectă a preotului vietnamez. Un obicei local pentru biserica la care merg aici este faptul că la sfârșitul slujbei de Paște preotul roagă credincioșii din alte țări să spună la microfon «Cristos a înviat!» în limba maternă. E impresionant când realizezi că sunt reprezentanți din aproape 15 națiuni diferite, uniți în rugăciune, într-un lăcaș de 100 metri pătrați. Fiecare cu propria lui poveste de viață care l-a purtat în această țară.” I-am cerut să descrie ce o leagă de România, iar dorul de casă i-a înlăcrimat glasul și ochii.

„E curios cum abia după ce părăsești locurile unde ai copilărit realizezi câtă trăire, valoare și autenticitate au meleagurile românești. Când conștientizezi că nu se mai fac nicăieri în lume ouă încondeiate ca în Bucovina, că dragoste de pământ ca în sufletul românilor nu vei mai întâlni la nimeni, că vacanța de vară de la țară din curtea bunicii care te punea să o ajuți la plivit straturi și tu stâmbai din nas nu vor trăi și copiii tăi, realizezi cu tristețe că ai părăsit un loc sacru, dar în egală măsură te simți norocos că ai avut parte de o asemenea trăire autentică.

Nu ar fi corect să subliniez doar lucrurile care îmi lipsesc, pentru că și Anglia are foarte multe de oferit, avantajele culturale și financiare fiind greu de ignorat. Ce am învățat de când m-am mutat aici e să judec mai puțin, să nu mai pun etichete cu aceeași ușurință, să nu pun accent pe lucrurile materiale și să valorific de 100 de ori mai mult fiecare vizită în România.”


Pr. Roberto Ștefan – Bocas Del Toro, Panama

„Le-am povestit băștinașilor că în România se vopsesc ouăle de Paște. Ei au rămas foarte surprinși și au spus: «Ce păcat! Mai bine le prăjiți decât să le vopsiți!»”

Când spui Panama, te gândești la cel mai dezvoltat paradis fiscal din zona Caraibelor. De 7 luni, în provincia Bocas Del Toro este în misiune părintele Roberto Ștefan Vacaru. „Toți au impresia că trăiesc într-un paradis când le spun că sunt în Panama. E o lume total diferită… nici măcar nu e America Latină cunoscută de toți. În zona în care sunt eu, de exemplu, nu este curent electric.

E o lume total dată peste cap, dar este foarte interesant. Ofer un ajutor misiunii locale a Bisericii pentru că aici oamenii nu sunt botezați, nu stiu ce înseamnă Paștele sau alte sărbători creștine.”

În Ngöbe-Buglé, unul dintre cele mai mari triburi de băștinași din America Centrală, ziua de Paște va fi una obișnuită. Oamenilor li se explică de către preoții misionari ce înseamnă această sărbătoare și cum se celebrează. În duminica Paștelui vor mânca orezul de toate zilele cu… ce se va nimeri lângă. Ei nu au prânzuri sau cine de sărbătoare. „Le-am povestit băștinașilor că în România se vopsesc ouăle de Paște. Ei au rămas foarte surprinși și au spus: «Ce păcat! Mai bine le prăjiți decât să le vopsiți!»

Visez ca și aici într-o zi, familiile să se pregătească pentru sărbători, să le înțeleagă semnificația și să se bucure cu cei dragi de momente festive. Atât cât se poate în acest mediu. Nimic nu poate înlocui bucuria pe care o simți când stai cu cei pe care îi iubești la masă, chiar dacă în farfurie e doar… orez. ”


Aura Ursu – Bruxelles, Belgia

„Mi-e foarte dor de pasca mamei. Cred că e singurul lucru pe care nu îl pot înlocui aici din tradiția noastră.”

Băcăuanca Aura Ursu este stabilită de 6 ani în Bruxelles. Lucrează la o firmă care implementează noi tehnologii în domeniul resurselor umane. Funcția oficială este de consultant implementare sisteme informatice pentru resursele umane. Se consideră norocoasă pentru că a reușit în noua sa viață să păstreze multe dintre tradițiile țării noastre.

„De Paște voi fi împreună cu cei dragi de aici. Vom merge să luăm lumină și vom mânca drob și ouă roșii. Mi-e foarte dor de pasca mamei. Cred că e singurul lucru pe care nu îl pot înlocui aici din tradiția noastră.

Însă în Belgia ne putem îndulci cu o mulțime de tipuri de ouă de ciocolată de foarte bună calitate, care suplinesc în această perioadă desertul tradițional românesc”, ne spune cu bucurile în glas. Atunci când nu reușește să ajungă în țară, pentru a petrece cu familia, ne asigură că face din locuința din Bruxelles ….un mic Bacău.


Adriana Vacaru – Roma, Italia

„Mă voi gândi la România și voi spera, încă o dată, că în viitor i se va acorda muzicii clasice importanța cuvenită.”

Elevă eminentă a Colegiului de Artă „George Apostu” din Bacău și, mai apoi, a Universității de Arte „George Enescu” din Iași, Adriana Vacaru, a încântat de multe ori publicul băcăuan cu oboiul său fermecat. În ultimul timp, de când a început studiile masterale la Roma, la Conservatorul Santa Cecilia, o putem vedea și asculta la televiziunea Rai 2.

„Am plecat printre străini cu inima strânsă, conștientă fiind de faptul că voi găsi o lume în care nu poți răzbate ușor. Dar, spre bucuria mea, m-am adaptat repede. Aici, în Roma, încă din primul an de master am fost selectată pentru diverse colaborări cu televiziunea Rai 2 și cu orchestre importante. După primul an de master, am susținut un examen de admitere și am fost admisă într-una din cele mai prestigioase academii din lume: Accademia Nazionale Santa Cecilia.

Activitatea mea de aici, concomitent cu splendoarea artei pe care nu o poți găsi oriunde în lume, m-au determinat să-mi croiesc un drum în acest oraș.” Chiar dacă a găsit peste hotare drumul succesului, o parte din inimă sa a rămas în țara natală. Recunoaște că îi lipsesc enorm familia și prietenii pe care nu îi poate înlocui cu nimic. Și mai are un dor: „Limba română. Oricât de bine ai învăța o altă limbă, tot în graiul tău te poți exprima și poți înțelege totul foarte bine.”

În ceea ce privește tradițiile, Adrianei îi lipsesc, cel mai mult, de sărbători, timpul petrecut cu cei dragi și obiceiurile specifice țării noastre. Nu are timp să se dedice activităților culinare pentru a crea atmosfera specifică Paștelui pentru că în această perioadă are multe concerte cu orchestra. „Voi susține de Paște un concert la Basilica Santa Cecilia, în Trastevere. Mă voi gândi la România și voi spera, încă o dată, că în viitor i se va acorda muzicii clasice importanța cuvenită. Italia este un bun exemplu în acest sens.”


Lucian și Alexandra Pal – Aarhus, Danemarca

„Slujba din noaptea de Paște se celebrează și în Aarhus, dar fără procesiune.”

Lucian Pal a plecat din Bacău în urmă cu 5 ani. S-a stabilit în orașul Aarhus din Danemarca. Povestește că aici și-a întâlnit sufletul pereche, culmea!, o băcăuancă. „Am plecat din România în căutarea unui loc de muncă, iar Alexandra, acum soția mea, a venit aici la facultate. Mereu ne amuzăm când ne gândim că, deși suntem amândoi din Bacău, nu ne-am întâlnit niciodată înainte de a ajunge în Aarhus. Mai mult, ea a fost prima persoană pe care am văzut-o atunci când am pus piciorul pe aceste tărâmuri nordice și, deși ulterior nu ne-am mai văzut timp de un an, până la urmă am ajuns să fim împreună și chiar să ne întemeiem propria familie.”

Privind înapoi, tinerii băcăuani nu regretă nimic. Alexandra a terminat facultatea, lucrează ca laborantă în industria alimentară și intenționează să înceapă studiile pentru o a doua licență, iar Lucian lucrează ca poștaș la Poșta Națională Daneză. „Un lucru foarte important pentru noi ca familie, dar mai ales ca emigranți, a fost și este integrarea în societatea daneză. Să cunoaștem limba daneză, obiceiurile de aici, dar și a felului lor de a fi, lucru care nu este deloc ușor deoarece, ca popor, danezii sunt un pic mai distanți și mai reci, mai ales față de români”, ne-a povestit Alexandra.

O poartă larg deschisă pentru integrare, pe lângă școala de limbă daneză pe care au absolvit-o soții Pal, a fost dintotdeauna Biserica daneză pe care o frecventează. De altfel, comunitatea catolică daneză nu depășește 35.000 de persoane (aproximativ 7% din populația totală). Astfel, într-o țară majoritar protestantă, pentru care religia nu ocupă un loc important, obiceiurile de Paște sunt foarte diferite de cele pe care le-au trăit în România. Pentru majoritatea danezilor care sunt protestanți, nu există un serviciu religios specific nopții de Înviere.

„De Paște, respectăm obiceiul vopsitului ouălor, dar combinăm această tradiție cu una daneză pentru că ne place că aici se ia o creangă mai mare dintr-un copac și se împodobește oarecum asemănător bradului de Crăciun, doar că se folosesc ouă colorate și decorațiuni care se agață de acea creangă. De lângă ouăle vopsite nu lipsește niciodată pasca, precum și celelalte bunătăți care dau gust și pun o amprentă românească asupra sărbătorii”, spun tinerii noștri băcăuani.

Lucian și Alexandra declară că lucrurile cele mai importante care le amintesc că sunt în Danemarca și nu acasă, în România, sunt lipsa atmosferei de sărbătoare pe care o simțeau de fiecare dată. Slujba din noaptea de Paște se celebrează și în Aarhus, dar fără procesiunea care de obicei se termina în cimitir, unde se ducea lumină celor dragi care nu mai sunt printre noi, iar cimitirul devenea pentru o noapte puntea de legătură între cer și pământ, o mare de luminițe ce licăreau anunțând Învierea.


Ioana Cătălina Petrea – Kent, Anglia

„Seara ne urcăm în mașini și mergem la biserică, în Londra. A doua zi de Paște stăm la masă cu cei dragi”

Ce credeți că vor mânca de Paște team-leaderul Ioana și store managerul Ciprian al restaurantului KFC, zona Kent a Angliei? Poate veți fi surprinși, dar meniul este compus din pască, cozonaci, ouă vopsite și sărmăluțe.

„Nu prea ai ce tradiții să urmezi în Anglia, deoarece ei sunt foarte săraci la acest capitol. Noi ne adunăm acasă cu prietenii și rudele și ne apucăm de gătit românește.

Seara ne urcăm în mașini și mergem la biserică, în Londra. A doua zi de Paște stăm la masă cu cei dragi, ciocnim ouă roșii și spunem «Cristos a înviat!»”, ne-a declarat cu emoție Ioana Cătălina Petrea, stabilită de 4 ani peste hotare cu soțul ei, Ciprian.

Când i-am întrebat dacă se gândesc să se întoarcă în țară, tinerii ne-au răspuns că dorul de casă, familie și prietenii de aici apasă greu în balanța deciziei. Mai ales că cei din Anglia sunt surprinși de fiecare dată când le arată fotografii de pe meleagurile noastre. Iar acest lucru îi face să fie mândri că sunt băcăuani, să fie mândri de țara lor, de România.


Andreea Ardeleanu – Dubai, Emiratele Arabe Unite

„Anul acesta voi sărbători Învierea la înălțime, pentru că lucrez.”

Se poate sărbători Paștele la înălțime? Cu siguranță da, mai ales în cazul Andreei Ardeleanu, însoțitor de bord la o companie aeriană din Dubai. Băcăuanca noastră este plecată din 2014 din România, împreună cu soțul ei, Ovidiu. Pentru ei, sărbătorile au un dram din farmecul din țară pentru că în Dubai este o comunitate mare de români.

„Sfintele Sărbători Pascale le sărbătorim de obicei împreună cu prietenii noștri. Fiind o țară de religie musulmană nu avem obiceiuri comune legate de Paște, însă nici nu simțim că suntem restricționați având în vedere că și aici sunt biserici ortodoxe și catolice. Anul acesta însă voi sărbători Învierea la înălțime, pentru că lucrez”, ne-a spus Andreea. Când vorbește despre tradiții, ne convinge repede că sunt parte din eul ei și că le va purta oriunde „va zbura”.

Educația primită în familie s-a axat pe tradiții și credința în Dumnezeu, de aceea a avut și un impact puternic asupra ei. „Pentru ceea ce sunt astăzi le mulțumesc părinților pe care îi iubesc enorm. Tot ce este mai frumos pentru mine este acasă! Amintirile legate de România sunt multe și vii în inima mea.

În această perioadă îmi lipsește spiritul de sărbătoare, mi-e dor de mirosul de cozonaci, de sarmale, de bucuria de pe chipul oamenilor care poate au uitat să mai zâmbească în viața de zi cu zi. Însă, cel mai mult, îmi lipsește familia, îmi lipsesc oamenii frumoși de acasă! Doresc românilor de pretutindeni un sincer «Paște fericit!»”


Marius Parțac – Roma, Italia

„Nu lipsim niciodată de la Calea Crucii din Roma, o procesiune specială pentru că participă însuși Papa la ea.”

Marius Pârțac locuiește la Roma din 2006, împreună cu soția Claudia și copiii. Plecați inițial pe pâmântul italian pentru o situație materială mai bună, au realizat că Roma este locul unde își doresc să își întemeieze o familie și să își crească micuții. În prag de sărbătoare, Marius își amintește cu drag de perioada petrecută în România.

„Pentru noi, sărbătoarea Paștelui semnifică o reîmprospătare a vieții de credință și a obiceiurilor din copilăria și adolescența noastră, când, după Liturghia din noaptea Învierii, ne întorceam acasă, alături de părinții și frații noștri, iar pe masă găseam pregătite cu atenție de către mama tot felul de bunătăți, printre care și nelipsitele ouă roșii. Îmi amintesc că primul lucru care se făcea era ca mama sau tata să ia un ou roșu și, după afirmația «Cristos a înviat», se aștepta ca unul dintre noi, împreună cu răspunsul «Adevărat a înviat», să-l ciocnim de al său”, își amintește Marius.

„Și aici, la Roma, participăm la celebrările din Săptămâna Sfântă a Paștelui Domnului. Nu lipsim niciodată de la Calea Crucii din Roma, o procesiune specială pentru că participă însuși Papa la ea. Este un moment special și pentru că se desfășoară într-o locație unică în lume, chiar în fața Colosseumului, simbolul istoric al orașului, unde au fost martirizați mulți creștini”, spune și Claudia.

Chiar dacă Roma păstrează solemnitatea sărbătorii Paștelui, românilor le lipsesc enorm momentele frumoase trăite în România și spun cu sufletul deschis că în țară s-au format ca oameni și sunt mândri să facă cinste României peste hotare.


Anton Bulai – Istanbul, Turcia

„Botezul unui copil în noaptea de Paște în Comunitatea Neocatecumenilor este un spectacol într-adevăr divin.”

În Beyoglu, Istanbul (Turcia), este stabilit din 1998, Anton Bulai. Spune că așa i-a fost dat, să fie primul frate franciscan român care a slujit în Turcia. Cum se celebrează Paștele într-o țară 99,8% musulmană? „Facem absolut toate celebrările specifice creștinilor. Este foarte interesantă participarea musulmanilor la slujbele noastre.

Unii participă doar din simplă curiozitate. Alții, fără să fie habotnici, anual se roagă cu noi asistând la celebrarea Nașterii și apoi a Învierii «Profetului Isus»”, explică. Ce e spectaculos la celebrarea Învierii în Istanbul? „Botezul unui copil în noaptea de Paște în Comunitatea Neocatecumenilor este un spectacol într-adevăr divin. Începem celebrarea la ora 12.00 noaptea.

Cu calm, fără nicio grabă, pentru că este Vigilia Paștelui, așteptăm ca din întunericul mormântului să țâșnească Lumina și să ne trezească la bucuria Învierii. De 18 ani de când celebrez această Noapte Mare, niciodată nu am terminat înainte de ora 6.00 dimineața. Se face și botez prin scufundare. E foarte interesant pentru că și preotul intră în apă. Sunt acele momente unde uit de timp și de spațiu. Și, desigur, cei care au avut parte de astfel de momente înțeleg foarte bine această trăire, când îți dorești să nu se termine niciodată. ”

După celebrările religioase din Noaptea Învierii, comunitatea merge într-un loc anume amenajat unde se servesc preparate din miel, ierburi amare, ouă roșii și un fel de pască, ciorek. Însă, mai spune părintele, marea diferență între popoare e că la noi în țară, chiar și unul care nu are calendar pe perete și nu merge la biserică simte că este sărbătoare. Amintirile din copilărie au rămas treze în sufletul băcăuanului pe care viața l-a „mutat” din Valea Mare, tocmai în Istanbul.


Ana Maria și Andrei Ciobanu – Paris, Franța

„Aici, cred că Paștele ar trece neobservat dacă nu ar exista vitrinele patiseriilor încărcate cu ouă și iepurași de ciocolată.”

În urmă cu 5 ani, când au primit o ofertă tentantă de muncă în Paris, Ana Maria și Andrei Ciobanu au părăsit România pentru un trai mai bun pe meleaguri străine. Atmosfera sărbătorilor de acasă, bucuria oamenilor, tradițiile le lipsesc însă în noua lor viață.

„Sincer, în Paris, cred că Paștele ar trece neobservat dacă nu ar exista vitrinele patiseriilor încărcate cu ouă și iepurași de ciocolată. Noi încercăm să păstrăm tradițiile de acasă, pe cât posibil. Ne pregătim din timp, plantând grâu pentru a ne decora casa de Paște, pregătim mâncăruri tradiționale și vopsim ouă.

În duminica Paștelui mergem la biserică, participăm la slujba în limba franceză și, de cele mai multe, ori ziua o petrecem alături de alți prieteni români care locuiesc aici. Tuturor ne lipsește la fel de mult spiritul sărbătorilor petrecute în România”, spun cu emoție tinerii.


Constantin Melniciuc – Atena, Grecia

„Tradițiile românești sunt asemănătoare cu ale grecilor. În loc de cozonac și pască, ei au «turekakia». De Paște, obișnuim să ne întâlnim cu prietenii și să facem plimbări pe malul însorit al mării.”

În Grecia, celebrarea sărbătorii Învierii Domnului se aseamănă cu cea din România. Ținând cont că ambele țări au o mare majoritate ortodoxă, iar catolicii reprezintă o minoritate, Paștele este celebrat de catolicii din Grecia împreună cu Biserica Ortodoxă, la data la care celebrează ortodocșii Paștele. Este printre puținele țări care au această practică. În Vinerea dinaintea Învierii, creștinii participă la adorarea Sfântului Mormânt și la procesiunea „Trecerii Mormântului” („Epitaf”, în limba greacă) pe străzile satelor și orașelor.

În Sâmbăta Mare, momentul Învierii Domnului, la glasul clopotelor se adaugă vuietul asurzitor al armelor de vânătoare îndreptate spre cer, tradiție preluată din Creta. Constantin Melniciuc plecat de 17 ani în Atena, Grecia, povestește cum sărbătoresc românii pe aceste meleaguri: „Tradițiile românești, mai ales în materie de alimentație, sunt asemănătoare cu ale grecilor. Celebrăm Paștele în familie cu ouă și mâncăruri, mai ales pe bază de carne și măruntaie de miel, dulciuri specifice, iar în loc de cozonac și pască, grecii au «turekakia». Obișnuim să ne întâlnim cu prietenii și să facem plimbări pe malul însorit al mării.” Chiar dacă tradițiile se aseamănă, nu se compară cu bucuria pe care românii au trăit-o în țara natală. Ei își amintesc cu drag de locurile natale, de tradiții, de simplitatea și gustul mâncării de acasă.

Constantin a plecat din România pentru că aici familia nu avea o situație financiară bună. Fiind cel mai mare dintre frați, a considerat că el îi poate ajuta pe cei mai mici să își continue studiile. După un an de străinătate și singurătate s-a căsătorit și la scurt timp s-a născut la Atena, Bianca, fetița lui. După atâția ani petrecuți în Grecia, dorința de a reveni în țară este în sufletele lor, dar faptul că au un copil care s-a născut și a crescut în Grecia îi oprește. Obișnuința își spune cuvântul, însă dragostea și dorul de țară vor rămâne mereu un subiect sensibil!


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ