Și? Ai avut noroc?

1

Destul de recent (dar nu foarte, iar acest ”nu foarte” este motivul pentru care am decis, în cele din urmă, să dau grai unei întrebări retorice, în final), un distins cadu didactic, cu zeci de ani de carieră la catedră, mi-a șoptit la ureche o informație despre un băiețel de școală primară care tocmai prezenta, în public, ceva.

Informația, transmisă de altfel cu admirație de către cadrul didactic, era că acel copil este adoptat și cât de extraordinar este. Am zâmbit. Și m-aș fi oprit la zâmbit dacă distinsul cadru didactic cu zeci de ani de activitate la catedră, n-ar fi continuat.

”Mare, mare noroc au avut părinții cu el, că eu cunosc copii adoptați care sunt niște pramatii”.

”Ăăăă, mă scuzați, nu e vorba de noroc, și nu are nici o relevanță adopția. E vorba de educație”, spun eu discret.

”Ei, nu, lasă, că știu eu”, continuă cadrul didactic.

”Ăăă, știți? – încerc să pun capăt unei discuții care intuiam că, orice aș spune eu, nu va duce la nimic – și eu sunt mamă adoptivă și pot să vă spun că e vorba, în primul și în primul rând, de educație”.

”A da? – spune cadrul didactic, admirativ. Felicitări! Și? Ai avut noroc?”.

”Nu e vorba de noroc”, încerc eu, deja obosită, să replic. ”Lasă, că știu eu – repetă distinsul cadru didactic. Eu am avut patru elevi care erau copii adoptați și erau niște pramatii, am avut probleme mari cu ei”.

Am zâmbit cu îngăduință și mi-am întors privirea spre minunea de copil ca orice alt copil (despre care tocmai aflasem însă că ”nu-i ca oricare altul”, ci că e ”adoptat”) care, public, tocmai prezenta ceva…

Aș putea scrie un roman despre adopție. Dar, mai bine nu, mă gândesc că distinsul cadru didactic nu-l va parcurge. Am să mă rezum, așadar, după ceva timp de la petrecerea acestui fapt, doar la o întrebare. O întrebare pentru distinsul cadru didactic, o întrebare la care să-și răspundă sieși, după ce va fi reflectat puțin.

În toată cariera dumneavoastră care se întinde pe parcursul a zeci de ani, să înțeleg că ați avut parte doar de patru tulburări ale calității actului dumneavoastră didactic? Tulburări cărora le-ați găsit și justificarea, nu-i așa?

Patru copii adoptați!

Dincolo de asta, propun această temă de (auto)reflecție pentru toate cadrele didactice și părinți deopotrivă, o temă pentru fiecare TU, părinte sau nu, care tocmai ai citit aceste rânduri, întrebându-te: ”Și? Ai avut noroc?”.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

  1. Eu cred totusi ca „Ai avut noroc”. Cunosc bine doua cazuri in care copii adoptati, crescuti impecabil intr-o familie, la fel ca si copiii naturali, copii adoptati s-au dovedit a fi niste „pramatii” in ciuda educatiei primite, iar copii naturali sunt niste oameni model. Cred eu ca factorul genetic prevaleaza.

LĂSAȚI UN MESAJ