ȘCOALA, COMUNITATEA LOCALĂ ȘI CONSILIUL LOCAL DIN SASCUT, MÂNĂ ÎN MÂNĂ DE ZIUA UNIRII

    Ziua Națională a României a fost marcată cu fast și solemnitate și în comunitatea locală din comuna Sascut. Elevii Liceului Tehnologic „Jacques M. Elias” au sărbătorit marea unire prin cântece patriotice, dar și prin cântece și dansuri populare. Alături de aceștia, s-au prins în horă și elevi ai Școlii Gimnaziale Sascut, dar și părinți ai elevilor și reprezentanți ai autorității locale.

    Scopul acestei activități educative, coordonată de profesorii Goriță Daniel și Paris Alin-Mihai, a fost acela de a dezvolta și consolida sentimentul patriotic, de a stimula creativitatea și expresivitatea elevilor prin interpretare de scenete, desene, colaje, dar și de a aduce împreună, sub marele steag al unirii pe toți membrii comunității, de la elevii de școală primară și gimnazială, la elevii de liceu, de la părinți, bunici și cadre didactice la reprezentanți ai consiliului local.

    Elevii, atât cei mari de liceu, cât și cei mai mici, de la Școala Gimnazială, au evocat momentul unirii prin interpretarea scenetei „Țările române”, au trăit împreună intense sentimente patriotice la intonarea Imnului Național, și au simțit la unison fiorul patriotismului intonând cântecele „Tu, Ardeal!”, „Treceți batalioane române Carpații” sau „Noi suntem români”. Unul dintre momentele cele mai emoționante ale programului a fost oferit de elevii din învățământul primar ai Școlii Gimnaziale Sascut, coordonați de doamnele învățătoare, care au prezentat Unirea așa cum au văzut-o prin ochii inocenți de copilăriei.



    Punctul culminant l-a constituit suita de dansuri populare a ansamblurilor deja consacrate „Dorulețul” și „Mugurelul” ale Școlilor Gimnaziale Sascut-Sat și Păncești – structuri ale Școlii Gimnaziale Sascut, coordonate de către profesor învățământ primar Ferenț Ioan, profesor învățământ primar Popa Gheorghe, profesor Carmen Stanciu, director adjunct și profesor Sandu Ionela, director al Școlii Gimnaziale Sascut.

    „Legătura cu pământul nostru natal, cu identitatea noastră ca popor o menținem doar păstrând vii tradițiile populare, portul specific fiecărei zone, cântecul și dansul popular, ale căror origini se pierd în negura timpului și pe care suntem datori să le lăsăm moștenire copiilor noștri. Astăzi, școala, comunitatea locală și consiliul local și-au dat mâna pentru a promova aceste tradiții, și pentru a promova talentul copiilor pe care noi îi educăm și îi îndrumăm în fiecare zi”, a menționat în discursul său coordonatorul pentru programe și proiecte educative al liceului, prof. Paris Alin-Mihai.

    Astfel, ziua Marii Uniri a reprezentat momentul în care elevilor de la Liceul Tehnologic „Jacques M. Elias”, care au avut cele mai bune rezultate în anul școlar precedent, le-au fost oferite burse de studiu din partea consiliului local Sascut. Așa cum a afirmat domnul primar Ioan Răuță, „aceste burse reprezintă o încununare a muncii elevilor într-un an de zile, reprezintă un îndemn de a continua pe drumul cunoașterii și al învățăturii și un imbold pentru ceilalți elevi de a persevera și de a deveni mai buni”.

    Activitatea istorică a fost precedată de „Târgul tradițional de prăjituri”, organizat de clasa a-XI-a B, coordonați de doamna profesoară Ailoaei Anca și de activitatea „Toleranță zero pentru violența împotriva femeii”, realizată de elevii clasei a IX-a învățământ profesional de 3 ani, coordonați de doamna profesoară Poiată Liliana. Activitățile au fost realizate și de către elevilor claselor a IX-a, a X-a și a XI-a A, dar marii beneficiari au fost toți membrii comunității locale.
    .

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"