26 aprilie 2024
EconomieSCC Services Romania, compania anului la Romanian Outsourcing Awards for Excellence 2016

SCC Services Romania, compania anului la Romanian Outsourcing Awards for Excellence 2016

Joi 26 Mai – Hotel Hilton, București. SCC Services Romania a fost desemnata cea mai buna companie de servicii IT partajate (SSC Company of the Year 2016) in cadrul celei de-a doua ediții « Romanian Outsourcing Awards for Excellence ».

Evenimentul organizat de către revista de business “The Diplomat – Bucharest” are ca scop recunoașterea rezultatelor excepționale atât ale companiilor si organizațiilor cat si ale persoanelor care au contribuit decisiv la dezvoltarea proiectelor si a climatului de afaceri din domeniul serviciilor profesionale de externalizare.

Gala premiilor de outsourcing a avut 3 categorii de premii: pentru companii, pentru proiecte si individuale, luându-se in considerare indicatori de performanta financiara, inovație si calitate în furnizarea de servicii. Determinarea finaliștilor s-a făcut pe baza unei selecții riguroase din partea juriului format din nume proeminente din businessul românesc, guvern și din mediul academic.



Gala a reunit reprezentanți importanți ai guvernului român, personalități de rang înalt din mediul de afaceri din România, societatea civilă și comunitatea sectorului de outsourcing la nivel de top.

Membrii juriului celei de-a doua ediții a galei de premii au fost:

– RADU PUCHIU – Secretar de Stat, Guvernul României
– ANDREI ROMANESCU – Mentor
– VARUJAN PAMBUCCIAN – Membru, Comisia pentru IT&C, Camera Deputaților
– AMALIA STERESCU – Consultant, Outsourcing Advisors
– VALERICA DRAGOMIR – Director executiv, ANIS
– DAN ZAHARIA – Consultant, EXTIND Management
– MIHAELA ROBU – Director dezvoltare ACCA, Europa de Sud-Est
– KRZYSZTOF KMUK – Emerging Markets Development Manager CEE, CIMA
– IONUT ANICA-POPA – Director departament pentru relația cu mediul socio-economic, ASE

Este al doilea premiu consecutiv obținut de SCC Services Romania după ce a câștigat titlul de « Outsourcing Company of the Year » la PIN 2016 – Premiile Industriei Regionale IT & Outsourcing (Iași, 12 mai 2016)

James Rigby, directorul executiv al grupului SCC a declarat:
“Suntem extrem de mândri de afacerea noastră din România iar faptul ca a obținut două premii în succesiune este cea mai buna dovada pentru calitatea muncii prestate de întreaga echipă in livrarea de servicii de clasă mondială la Iași și Bacău. Pe măsură ce afacerea noastră România continuă să crească, sprijinind clienții din întreaga Europă, este important să menținem și să consolidam standardele ridicate in furnizarea serviciilor pe care le-am stabilit noi înșine, iar aceste premii sunt o dovadă că suntem categoric implicați in acest demers. ”
SCC Services Romania este subsidiara locala a grupului britanic SCC, cel mai mare furnizor independent de servicii IT din Europa. Grupul are un istoric de 40 de ani si peste 6000 de angajați in Marea Britanie, Franța, Spania si Romania. In Romania activitatea a început in 2006, si s-a ajuns in prezent la peste 1000 de angajați in cele doua centre din Bacău si din Iași, ce furnizează servicii IT pentru clienții din 75 de țări la nivel mondial.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri