Compania Caile Ferate Române s-a dovedit a fi o vaca de muls si pentru chiriasi. Barbatul care a fost prins, la finele saptamânii trecute, de politistii de la Investigarea Fraudelor Bacau ca facea tuica intr-un imobil aflat pe terenul CFR Bacau are acum serioase probleme cu legea. In urma controalelor facute ulterior s-a constatat ca acesta s-a racordat ilegal la reteaua de apa si de energie electrica a proprietarilor, respectiv CFR – Linii.

Consuma sute de metri cubi de apa si sute de kw de curent fara sa plateasca nimic, facturile fiind remise compartimentului care se ocupa de plata facturilor, fara ca nimeni sa verifice. Dan U. (65 de ani) a intrat pe domeniul CFR Bacau prin anii 2000, iar in 2010, când s-au facut unele controale, a fost obligat sa incheie un contract. A inchiriat atunci de la Sectia Ramura Linii – L4 Bacau un teren cu o suprafata de aproape 1.700 de mp si 26 de pomi fructiferi, pentru 300 de lei pe luna, situat in Districtul exploatare utilaje.

In acte, cladirea in care el facea ilegal alcool nu mai exista. Acolo a functionat in urma cu foarte multi ani un grajd in care se cresteau porci pentru cantina Garii Bacau. Inconjurata de copaci iar terenul imprejmuit cu un gard zdravan, era greu ca cineva din exterior sa stie ce se petrece acolo. Asa a ajuns acesta sa-si dezvolte o fabrica de alcool in toata regula. Si tocmai pentru ca nimeni nu l-a deranjat si-a facut racord la retelele CFR-ului.

Politia Transporturi Feroviare continua cercetarile

Politistii de la Transporturi Feroviare Bacau au cerut un control financiar la Sectia de Linii a CFR pentru a se vedea care este prejudiciul adus de acesta. Surse din rândul anchetatorilor spun ca suma trece de 100.000 de lei (un miliard lei vechi).

Acesta consuma intr-o luna cel putin 500 de mc de apa, iar consumul de curent electric urmeaza sa fie stabilit ulterior, insa nici acesta nu pare de neglijat. In cladire s-au gasit doua cazane mari de tuica, alimentate electric, doua frigidere si dar alti consumatori. Se pare ca, la momentul pornirii ilegalitatii, personalul care se ocupa de plata facturilor ar fi observat ca se consuma cam multa apa si cam mult curent, insa nimeni nu a verificat si unde sunt „scurgerile”.

Oamenii legii vor extinde verificarile pentru ca racordurile par sa fi fost facute de specialisti si trebuie vazut cine l-a ajutat. In prezent, toate cladirile sunt verificate, la fel si contractele cu chiriasii pentru a se vedea daca sub acoperisul CFR se mai adapostesc si alti infractori sau daca mai sunt persoane racordate ilegal. Contractul lui Dan U. cu Caile Ferate Române – Sectia Linii – merge mai departe, fiind valabil pâna la finele anului. Acesta a fost deconectat de la sursele de alimentare. (Geta P.)

Alcoolul era curat

Dan U. este cercetat penal de politistii de la Investigarea Fraudelor Bacau pentru evaziune fiscala si producere de bauturi alcoolice in afara antrepozitului fiscal. In urma unei perchezitii in cladirea respectiva s-au gasit doua cazane de tuica si cantitatea de 145 de litri de alcool, ambalat in peturi de 5 litri.

Marfa era distribuita in mediul rural, fara acte. Surse din rândul anchetatorilor spun ca alcoolul era facut din corcoduse sau porumb si nu punea in pericol sanatatea consumatorilor.

„Noi am facut un control la toate cladirile CFR Bacau care sunt dezafectate sau fara nicio utilitate pentru a se stabili statutul lor juridic. Atunci am constatat ca aceasta cladire era racordata ilegal la reteaua de apa si de curent electric a Districtului de Exploatare a Utilajelor. Pe numele suspectului Dan U. am intocmit dosar penal pentru furt de energie si apa curenta.”

cms. sef Marian Nastase – sef Politia Transporturi Feroviare Bacau


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ