26 aprilie 2024
EconomieProiect european pentru modernizarea serviciilor de ocupare a fortei de munca

Proiect european pentru modernizarea serviciilor de ocupare a fortei de munca

La sfârsitul saptamânii trecute, Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau a lansat un nou proiect, care va fi finantat cu fonduri europene din Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 123/4.1/S/131000. Proiectul va fi derulat sub genericul “Dezvoltarea si implementarea de actiuni inovatoare in sprijinul modernizarii serviciului public de ocupare” pe o perioada de 18 luni.

“Obiectivul general, major, este acela de crestere a calitatii, eficientei si transparentei serviciilor de ocupare a fortei de munca pe care noi le oferim. In primul rând, se urmareste diversificarea tipurilor de servicii furnizate de catre agentiile de ocupare, prin realizarea unui portal si a unui sistem de tip «self-service», destinate somerilor si angajatorilor.

Acestia vor fi informati, astfel, in legatura cu serviciile oferite de catre agentii. Portalul va putea fi accesat de catre someri, salariati si angajatori. Astfel, clientii nostri vor avea acces la propriile dosare, putând urmari si procesul de solutionare a cererilor lor”, ne-a spus Daniela Balan, purtatorul de cuvânt al AJOFM Bacau (FOTO).



In acelasi portal vor fi gasite informatii privind piata muncii si evolutia ocupatiilor, metode si tehnici de cautare a unui loc de munca, legislatia in domeniu, oferta de programe de formare profesionala si de posturi vacante etc. Totodata, in cadrul aceluiasi proiect, agentiile si punctele de lucru de ocupare a fortei de munca vor scana toate documentele emise de ele in perioada 2011-2013.

Proiectul vizeaza si imbunatatirea capacitatii serviciilor de ocupare in anticiparea schimbarilor de pe piata muncii prin realizarea de analize si schimburi de experienta. Nu in ultimul rând va contribui in mod direct la eficientizarea activitatii serviciilor de ocupare a fortei de munca, o parte a procedurilor clasice urmând sa fie inlocuite de cele electronice, automate. Beneficiare ale acestui proiect sunt serviciile de ocupare din agentiile de forta de munca din judetele Bacau, Botosani, Braila si Vaslui, de unde vor fi cuprinsi la activitatile care se vor desfasura 150 de angajati dintr-un total de 170.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri